Profu’ care şi-a bătut elevii cu mătura, condamnat

Ultima actualizare:

    Viorel Oargă
Viorel Oargă

Un profesor de sport din Alba Iulia a fost judecat după ce, în urmă cu doi ani, a bătut cu mătura doi elevi de clasa a-II-a. Acum, condamnat la închisoare cu suspendare, Viorel Oargă spune că nu înţelege de ce s-a ajuns până aici întrucât el a recunoscut agresiunea şi chiar a regretat-o.

Incidentul s-a petrecut la 11 martie 2010, la Şcoala Generală „Vasile Goldiş" din Alba Iulia, unde Viorel Oargă este profesor de sport. La un moment dat, în timpul orei, un elev din clasa a -II-a i-a cerut dascălului permisiunea să meargă până la vestiar. Pentru că nu s-a mai întors, profesorul a trimis după el, succesiv, alţi trei elevi, însă nici aceştia nu au revenit la ora de sport. Furios, Viorel Oargă s-a hotărât să le aplice o corecţie.

A luat o mătură, s-a dus la vestiar şi i-a lovit, în repetate rânduri. În urma loviturilor primite, unul dintre elevi a avut nevoie de 4 zile de îngrijiri medicale. Revoltaţi că, în urma incidentului, şcoala nu a luat nici o măsură împotriva profesorului, unul dintre părinţi a depus plângere penală împotriva acestuia. Astfel, Viorel Oargă a fost judecat pentru purtare abuzivă şi condamnat, în urmă cu două zile, la 4 luni de închisoare cu suspendare. Profesorul crede însă că măsura este exagerată.

„Nu înţeleg de ce s-a ajuns până aici. Din punctul meu de vedere s-au clarificat lucrurile atunci, când am avut o discuţie cu părinţii copiilor. Am şi recunoscut. Nu a fost nici o problemă", a afirmat Viorel Oargă. Profesorul nu este la prima abatere. În 2005, a fost sancţionat cu diminuarea salariului pe o perioadă de patru luni, după ce a lovit un alt elev.

Viorel Oargă este în continuare profesor la şcoala din Alba Iulia

simeon stalpnicul png

15% din salariu, după ce a strâns elevul de gât

 MARTIE 2012, BACĂU. Profesorul de Matematică Gheorghe Ciobanu, de la Şcoala generală „Sadoveanu" din Bacău, a bătut un elev de clasa a VII-a, l-a dat cu capul de pereţi şi l-a strâns de gât. A fost sancţionat cu diminuarea salariului cu 15%, pentru trei luni.

 IULIE 2012, IALOMIŢA. Patru profesori au fost reţinuţi pentru luare de mită şi trafic de influenţă la examenul de Bac din sesiunea iunie - iulie. Surse judiciare au declarat că profesorii Stere Sorin, Manea Cristian, Nica Balaciu şi Dinu Marius Răzvan au pretins şi primit bani de la elevi, pentru ca absolvenţii în cauză să obţină note de promovare a examenelor.

AUGUST 2012, BUZĂU. Paul Stoenică, profesor la Liceul de Artă, a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost prins în flagrant luând 500 de lei, pentru a nu lăsa un elev corigent. Ulterior, pedeapsa a fost redusă cu un an.

OCTOMBRIE 2012, VRANCEA. Profesorul Constantin Constantinescu, de la Liceul Teoretic „Emil Botta" din Adjud, a fost condamnat la trei ani cu suspendare şi supraveghere, în dosarul în care era acuzat că a fost implicat în fraudarea examenului de Bac, din 2008.

NOIEMBRIE 2012, CRAIOVA. Daniel Cătălin Miloş, profesor de Matematică de la Grupul Şcolar "Traian Vuia" din Craiova, care a fost prins în flagrant în timp ce primea şpagă de la o elevă, un parfum de firmă şi o sticlă de băutură, a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare. Eleva urma să primească o notă bună la teză.

Click!spune

1.600 de profesori din toată ţara şi-au molestat elevii, fizic sau verbal, în anul şcolar trecut, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

Majoritatea judeţelor au raportat zero abateri de acest fel sau cel mult 1-2, în timp ce în Argeş au fost 639 de agresiuni din partea profesorilor, iar în Timiş 372 de cazuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net