Proiect: Salariul de bază minim brut va creşte în 2015. Vezi aici cu cât
Salariul de bază minim brut pe ţară va creşte în două etape în 2015, de la 900 la 975 de lei din ianuarie şi la 1.050 de lei din iulie, potrivit unui proiect de Hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede că, începând din 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 975 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună, reprezentând 5,781 de lei pe oră, scrie Mediafax.
Documentul mai stabileşte că, din 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 1.050 de lei lunar, adică 6,225 lei pe oră.
În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 900 de lei, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, reprezentând 5,357 de lei pe oră.
Proiectul de Hotărâre va fi în dezbatere publică până în 30 decembrie.