PSD, miting electoral la Iaşi, de Ziua Europei. Sunt aşteptate peste 40.000 de persoane
PSD organizează astăzi, 9 mai, de Ziua Europei, un miting electoral la Iaşi, la care sunt aşteptaţi peste 40.000 de membri şi simpatizanţi. Primarul ieşean Mihai Chirica a anunțat că întreg centrul orașului va fi ”ultrasupravegheat” video pentru a nu se produce incidente ca pe 10 august 2018.
Liviu Dragnea va fi prezent la Iaşi, unde este organizat un miting electoral al PSD. Mitingul va avea loc, în ciuda apelurilor Opoziţiei şi ale unor organizaţii nonguvernamentale ca acesta să fie anulat, având în vedere că 9 mai este Ziua Europei, iar la Sibiu are loc Summitul Uniunii Europene, scrie news.ro.
Evenimentul va avea loc în Piaţa Unirii din municipiul Iași, zonă care a fost contret blocată circulației auto. Se estimează că în Iaşi vor veni câteva sute de autocare din toate judeţele Moldovei.
La mitingul de la iași, sunt așteptați circa 40.000 de persoane, după cum au anunțat organizatorii. Pe reţelele de socializare sunt anunţate proteste anti-Dragnea, concomitent cu evenimentul PSD din Piaţa Unirii. Până miercuri după-amiază (8 mai), peste 9.000 de persoane au anunţat că vor veni în Piaţa Unirii pentru a protesta împotriva liderului PSD.
Asociaţiile civice „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” şi „Împreună pentru A8” i-au cerut marţi (7 mai) lui Liviu Dragnea, într-o scrisoare deschisă, să renunţe la mitingul PSD din 9 mai de la Iaşi, motivând că organizarea unei acţiuni de partid de Ziua Europei aduce deservicii imaginii oraşului.
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat miercuri, că întreg centrul Iaşiului va fi ”ultrasupravegheat” video şi că ”Iaşiul nu va deveni pe 9 mai Bucureştiul din 10 august”.
Citește și Alegeri europarlamentare în 2019. Pe cine votăm pe 26 mai
Citește și De astăzi a început campania electorală pentru alegerile locale