«Război» la tribunal pentru pisica Esmee

Ultima actualizare:

Proces inedit la Timişoara, pornit de la o pisică. Andreea Radu i-a dat în judecată pe medicii care au tratat-o pe Esmee, acuzându-i că au greşit tratamentul. În replică, aceştia i-au deschis proces şi cer daune morale de 15.000 de lei.

Judecătoria Timişoara a emis o primă sentinţă într-un dosar în care stăpâna unei pisici i-a dat în judecată pe doi medici veterinari din Timişoara, acuzându-i de malpraxis. Stăpâna animalului le-a cerut judecătorilor să îi oblige pe medici să îi plătească daune morale în valoare de 1 leu. Judecătorii au respins cererea proprietarei pisicii, dar sentinţa nu este definitivă, procesul continuând la Tribunalul Timiş, scrie adevarul.ro.

Andreea Radu are pisica de aproximativ patru ani. În luna martie a acestui an, când  a  observat că pisica urinează sânge, soţul femeii a dus-o de urgenţă pe Esmee la clinica Duovet, unde mai fuseseră la tratament pentru calculi renali cu o altă pisică de-a lor. Diagnosticul pus a fost de calculi renali, pisica urmând o săptămână de tratament medicamentos, fără nici un rezultat. Pentru că starea de sănătate a pisicii nu s-a îmbunătăţit, animalul a fost supus unei intervenţii chirurgicale. 

Nemulţumită de rezultatul operaţiei, stăpâna pisicii a dus animalul la o altă clinică veterinară la care pisica a fost supusă unui examen RMN al cărui rezultat a arătat că are tumoră în măduva spinării. „Soarta lui Esmee a fost pecetluită de aceşti medici care, pe lângă faptul că au diagnosticat-o greşit şi i-au indus în eroare pe reclamantă şi soţul său cu privire la afecţiunea ei, au ţinut-o timp de o săptămână pe un tratament inadecvat şi ineficient, apoi au mai ţinut-o opt zile internată în clinică şi încă opt zile cu cateter montat în vezica urinară, zile care ar fi fost cruciale pentru recuperarea ei, dar pe care le-a pierdut pentru totdeauna”, a arătat reclamanta în cererea de chemare în judecată. 

Andreea Radu i-a acuzat pe medici că au tratat-o greșit pe pisica Esmee
Andreea Radu i-a acuzat pe medici că au tratat-o greșit pe pisica Esmee

În primă instanţă, procesul deschis de stăpâna pisicii s-a judecat la Judecătoria Timişoara. Magistraţii de aici au decis că medicii nu se fac vinovaţi. Prin aceeaşi sentinţă, judecătorii au obligat-o pe reclamantă să îi plătească unuia dintre medici cheltuieli de judecată în valoare de 4.500 de lei. Un alt medic a deschis proces prin care îi cere proprietarei pisicii daune morale pentru că i-a adus acuzaţii de malpraxis nefondate. Procesul a fost suspendat până la finalizarea definitivă a procesului de malpraxis deschis de proprietarea pisicii. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net