Reacția Bisericii Ortodoxe Române, după ce s-a cerut canonizarea Regelui Mihai

Ultima actualizare:

    S-a cerut canonizarea Regelui MihaiFoto: arhivă personală
S-a cerut canonizarea Regelui MihaiFoto: arhivă personală

Fostul director al Casei Regale, Dan Bădic, a cerut canonizarea Regelui Mihai, în semn de respect profund pentru actele sale de eroism din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române spun însă că nu va fi posibil deoarece acțiunile sale de binefacere au legătură cu domeniul politic, nu religios.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a explicat la Antena 3 de ce Regele Mihai nu poate fi canonizat, așa cum s-a cerut:

„O asemenea solicitare, o canonizare în Biserica Ortodoxă, poate fi făcută doar în urma respectării unor criterii religioase. Regele Mihai rămâne  un model de tată, nu numai al unei familii, dar și al unui popor, e un model exemplar, dar din sfera politică, nu putem transpune aceste lucruri ăn sfera religioasă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Nu trebuie, însă, să credem că refuzul de a fi canonizat înseamnă aducerea unui afrond la felul exemplar în care și-a sacrificat propriul stil de viață pentru binele cetățenilor români:

„O canonizare presupune un cult, o evlavie populară care se pune în straturi, în timp, în jurul unei personalități religioase. Acest lucru nu contribuie la desconsiderarea Maiestății Sale, dar o canonizare are criterii riguroase și presupune o personalitate mistică și o persoană profund religioasă. nu putem amesteca sfera politicului cu cea religioasă”, a mai adăugat Vasile Bănescu, în cadrul emisiunii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ceas femei. Sursa de imagine: Dmitri Gromov / Shutterstock.com
Bilanţul SRI 2021 - 22 iun 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
tren cfr foto Adevarul eu jpeg
dacia logan jpg
furtuna bucuresti (1) jpg
salzburg png
7a2a45b4 6d83 4b1d 82f9 b4f245118257 jpg
723230255 122135843853046265 8420252753971345451 n jpg
image
image