Rectorii cer ca accesul în universități să se facă pe baza certificatului verde digital

Rectorii cer ca accesul în universități să se facă pe baza certificatului verde digital

Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită ca accesul în spaţiul universitar să fie posibil în baza certificatului verde digital, privind vaccinarea anti-COVID. Excepţie ar urma să facă persoanele care au contraindicaţii medicale privind imunizarea.

„CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale”, este una dintre solicitările Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), reunit în acest weekend la Universitatea Transilvania din Braşov, în şedinţă de lucru. 

Totodată, Consiliul Naţional al Rectorilor solicită organizaţiilor studenţeşti să contribuie la actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi. La şedinţa în care s-a făcut această propunere, alături de reprezentanţii universităţilor a participat şi Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.

CNR mai solicită Guvernului/Parlamentului suplimentarea finanţării instituţionale, având în vedere impactul creşterii salariului minim de la data 1 ianuarie 2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi, dar şi suplimentarea finanţării destinate susţinerii activităţii de cercetare în universităţile româneşti.

De asemenea, Consiliul Naţional al Rectorilor propune Ministerului Educaţiei constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanţare a cercetării ştiinţifice universitare în instituţiile de învăţământ superior de stat şi solicită transparentizarea tuturor datelor raportate de universităţi pe baza cărora se face finanţarea acestora.

Citește și:

Ce simplu a fost să descărcăm certificatul digital COVID! Demonstrație, pe pași

Cum este folosit certificatul verde Covid când rata infectarii depășește 3 la mie. Cine îl verifică la mall



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
indulcitori zaharina shutterstock 2650304821 jpg
somon jpg
joenomias hamburger 2683042 jpg
1 tratamentul miraculos care te scapa de varice in 30 de minute jh2n jpg jpeg
1 sos de usturoi homemade jpg jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
west nile jpg
image
image