Reguli noi pe “Otopeni”. Taxiurile vor fi chemate cu ajutorul unor aparate touch-screen

Ultima actualizare:

Instalat la începutul lunii februarie, sistemul de apelare a taxiurilor cu ajutorul telefoanelor fixe va fi schimbat, au declarat reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), pentru sursa citată. Aceştia au afirmat că în interiorul aeroportului vor fi amenajate nişte terminale dotate cu infochioşcuri care folosesc tehnologia touch-screen, de unde se vor putea comanda taxiurile. Aparatele vor avea meniuri în mai multe limbi străine.

Deşi actualul sistem funcţionează cu success, în fiecare zi înregistrându-se circa 600 de apeluri, reprezentanţii CNAB sunt decişi să schimbe regulile de acces al taxiurilor pe aeroport. Principalul motiv îl reprezintă procedura extrem de complicată pe care trebuie să o urmeze fiecare pasager care vrea să ajungă în Capitală. În plus, turiştii străini au dificultăţi în utilizarea acestui sistem fiindcă nu înţeleg limba română.

"Conform rezultatelor simulărilor interne, în noul sistem automatizat de taxi la comandă, timpul mediu de preluare a unei comenzi va fi de aproximativ 40 de secunde, mai puţin decât în prezent, când preluarea unei comenzi poate fi întârziată în special din cauza barierei lingvistice apărute de obicei între pasagerii străini şi dispeceratele taxi", au declarat reprezentanţii CNAB pentru HotNews.ro.

Sistemul de comandă a taxiurilor a fost schimbat la începutul lunii februarie, ca urmare a problemelor şi scandalurilor generate de taxiurile-pirat din zona aeroportului, dar şi a crimei care a şocat Japonia. Studenta japoneza Yurika Masuno (20 de ani) a fost găsită moartă la marginea pădurii din Otopeni în luna august 2012, după ce a fost preluată de la aeroport de un tânăr care s-a oferit să o ducă, cu taxiul, la Gara de Nord. Autorităţile au stabilit că vinovat de crimă se face Nicolae Vlad, un infractor cu mai multe capete de acuzare care a scăpat mereu de pedeapsă. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net