Relație șocantă. Un director de școală din Suceava a sedus o elevă de 15 ani

Caz ieșit din comun în Suceava. Un profesor de sport din localitatea Zamostea a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, victimă fiind chiar una dintre elevele sale de clasa a VIII-a. Povestea șocantă a început în mai 2018 și a durat până în mai 2020. Potrivit monitorulsv.ro, profesorul predă în continuare în școală

Aceasta este școala din localitatea Zamostea unde s-au petrecut faptele
Școala din Suceava unde predă încă profesorul. Foto: scoalagimnazialazamostea.ro

În mai 2018 fata de 15 ani a fost sedusă de cadrul didactic care era la acea dată chiar directorul școlii și chiar om politic important în zonă, consilier local. 

Cine este profesorul pedofil și cum a fost prins   

Potrivit monitorulsv.ro, Nicolae Adrian Achihăiei este numele bărbatului care la data faptelor avea 41 de ani și a continuat relația cu fata până în martie 2020 deși poliția a fost sesizată de la sfârșitul anului 2019. Profesorul de sport a fost pârât de sătenii din Zamostea inițial pentru că trăiește cu două eleve, colege de clasă.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au început cercetările în decembrie 2019 cu privire la faptul că din 2018 directorul școlii din Zamostea ar fi întreținut relații sexuale cu două eleve pe care le-a abordat în timpul orelor de educație fizică și sport. 

Cum și-a sedus profesorul de sport eleva

Polițiștii anchetatori au descoperit că acuzațiile nu se verifică în cazul uneia dintre minore, aceasta declarând tot timpul anchetei că nu are nimic de-a face cu profesorul și nici nu au fost găsite dovezi.

Polițiștii anchetatori au descoperit că acuzațiile se verifică în cazul uneia dintre fete. Practic una dintre adolescente o lua și pe cealaltă cu ea în casa profesorului pe post de alibi.  Polițiștii au aflat repede că relația intimă dintre directorul școlii-profesor de sport-consilier local și una dintre fete era cunoscută de multe persoane.

Din interceptările făcute în dosar a rezultat că cei doi aveau practic o relație ca doi îndrăgostiți. Cum a început totul? Minora avea 15 ani împliniți și era în clasa a VIII-a la școala din Zamostea când directorul-profesor de sport-consilier local a început să îi facă avansuri. Copila era și la grupa de handbal pregătită de același cadru didactic.   

Inculpatul i-ar fi propus minorei cu un tupeu ieșit din comun să se întâlnească în afara orelor de sport, iar fata a început să se deplaseze periodic la domiciliul acestuia. Relațiile sexuale s-ar fi petrecut în perioada mai 2018 – martie 2020, mult timp și după ce fata a terminat clasa a VIII-a. Minora a declarat nonșalant în anchetă că a întreținut relații sexuale consimțite cu profesorul de sport de două ori pe lună, la domiciliul acestuia. 

Suspectul predă în continuare la școala din Zamostea  

Potrivit sursei citate, după ce cazul a devenit cunoscut și după ce profesorul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, acesta a continuat să predea la aceeași școală. 

Motivul? Cadrul didactic nu a putut fi oprit din activitate atâta timp cât procurorii sau judecătorii nu i-au impus o astfel de interdicție, cum s-a întâmplat în cazuri similare. Profesorul rămâne, așadar, la catedră până când se va da sentința finală în acest caz. 

Doar dacă va fi condamnat definitiv Nicolae Adrian Achihăiei nu va mai profesa și probabil că în cadrul sentinței i se va impune o perioadă interdicția de a profesa și după executarea pedepsei 

Ce a decis instanța 

Profesorul a fost deja judecat de prima instanță – Judecătoria Rădăuți, care l-a găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor și l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare. Instanța a decis în ciuda afirmațiilor fetei, că inculpatul a sedus-o, exercitând presiune asupra minorei prin autoritatea pe care o avea asupra sa. 

Profesorul a înaintat apel, iar ultima fază a procesului are loc acum la Curtea de Apel Suceava. Pe parcursul anchetei polițiștilor și a procurorilor Nicolae Adrian Achihăiei s-a prelevat de dreptul de a nu face declarații. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net