Riscă să rămână fără vedere, după ce petardele le-au rănit ochii

Riscă să rămână fără vedere, după ce petardele le-au rănit ochii

Ultima actualizare:

    Folosirea petardelor este interzisă prin lege, inclusiv în noaptea de Revelion
Folosirea petardelor este interzisă prin lege, inclusiv în noaptea de Revelion

Doi copii şi un adult au ajuns la spital, la începutul acestei săptămâni, după ce, în noaptea de Revelion, au fost răniţi de petarde. Tragic este faptul că medicii sunt foarte rezervaţi în privinţa recuperării lor.

„În aceste zile, la spital, au ajuns doi pacienţi, cu vârste de 12, respectiv 24 de ani, cu leziuni foarte grave provocate de petarde. Din păcate, aceştia au şanse minime de recăpătare a vederii”, a declarat, miercuri, directorul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti, prof. dr. Monica Pop.

Dr. Monica Pop spune că 12 pacienţi au ajuns la Spitalul de Oftalmologie din cauza petardelor
Dr. Monica Pop spune că 12 pacienţi au ajuns la Spitalul de Oftalmologie din cauza petardelor

Potrivit medicului, miercuri, la prânz, a ajuns de la Ploieşti la spitalul din Capitală un al treilea pacient rănit de petarde. Este vorba de un băiat de de 14 ani, care, de asemenea, riscă să-şi piardă vederea după ce, în noaptea dintre ani, o petardă a explodat lângă el, iar o parte din obiectul pirotehnic l-a lovit în ochi. Abia marţi dimineaţă, părinţii l-au dus la Spitalul Judeţean Ploieşti, însă medicii de aici au decis transferul către spitalul din Bucureşti, întrucât, se pare, băiatul a suferit o dezlipire de retină. 

„Din fericire, copilul este bine. Deocamdată, a rămas internat la noi, dar nu-și va pierde ochiul. Cu siguranță își va recupera o parte din vedere. El a fost o victimă colaterală a altor persoane care au aruncat petarde în noaptea de Revelion”, ne-a mai spus prof. dr. Monica Pop. Potrivit acesteia, în total, în acest sezon, s-au prezentat la Spitalul de Urgențe Oftalmologice 12 persoane cu probleme oftalmologice, provocate de petarde.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nume de copii (1) jpg
AVRAM IOSIF LAURENȚIU png
donald Johnson texas jpg
Prognoza vreme FOTO Shutterstock jpg
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
Fum Sintesti captura video FB Asociatia civica Iar miroase png
rosii freepik1 jpeg
image
image