Român răpit de piraţi în largul Nigeriei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dacă până acum piraţii din Vestul Africii veneau la bordul navei, furau şi plecau, de data aceasta şi-au schimbat stilul de atac. Au luat ostatici! Printre ei se află şi un marinar român, iar autorităţile încearcă să se implice în recuperarea acestuia.

Românul are 55 de ani, este din Constanţa şi are funcţia de şef mecanic. El a fost răpit în urmă cu câteva zile, alături de doi marinari ruşi, într-un atac asupra unei nave cargo care circula sub pavilion britanic. Piraţii au atacat nava în largul Nigeriei, la frontiera cu Camerun şi la 136 de kilometri de coastă.

Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, ţine în permanenţă legătura cu compania engleză al cărui angajat era marinarul răpit, însă este îngrijorat. „E o situaţie extrem de gravă. Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva, în Vestul Africii. De obicei, piraţii veneau la bordul navei, furau şi plecau. Sau ţineau marinarii ostatici la bordul navei. Acum este îngrijorător ce s-a întâmplat", a spus Adrian Mihălcioiu.

Piraţii au luat ostatici primii trei marinari - ca funcţie - de pe navă şi nu şi-au formulat deocamdată pretenţiile de răscumpărare pe care să le transmită companiei engleze. Românul este şef mecanic, iar cei doi ruşi sunt comandantul şi secundul. Compania de navigaţie Carisbrooke Shipping Ltd. a anunţat „cu regret că nava cargo construită în 2008, MV Esther, a fost atacată de piraţi, în timp ce se afla în apele internaţionale în sudul Golfului Guineii".

După ce au jefuit personalul, piraţii au părăsit nava luând ostatici trei membri ai echipajului. Viaţa şi sănătatea acestor marinari sunt prioritatea absolută şi se va face tot posibilul pentru a permite întoarcerea lor în siguranţă", a precizat armatorul. Ceilalţi membri ai echipajului, care se află în continuare la bordul navei cargo, sunt în siguranţă şi într-o stare bună.Toţi cei nouă au cetăţenie filipineză.

Atacul a avut loc la frontiera cu Camerun şi la 136 de kilometri de Coastă

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
telefon ecran getty jpg
casa de marcat supermarket pexels jpg
gratii 1 jpeg
Sebastian Olariu si tatal lui FOTO Antena 3 Facebook jpg
istanbul pexels jpg
urangutan pixabay jpg
harta razboi ucraina steag drapel rusia europa shutterstock 2114384846 jpg
Nervos
image
actualitate.net
image
actualitate.net