România, sub o „cupolă de căldură” neobișnuită și un sfârșit de mai cu temperaturi de iulie. Ce urmează

Ultima actualizare:

România traversează un episod de încălzire neobișnuită pentru finalul lunii mai, pe fondul extinderii unei mase de aer tropical care afectează o mare parte din Europa. Temperaturile urcă cu 5 până la 7 grade peste mediile climatologice, iar local se pot atinge 33°C, valori specifice mai degrabă lunii iulie. Fenomenul este asociat cu o așa-numită „cupolă de căldură”, un anticiclon persistent care blochează formarea precipitațiilor și favorizează acumularea aerului fierbinte la sol. Europa de Vest a înregistrat deja episoade extreme, inclusiv recorduri provizorii de temperatură în Marea Britanie, potrivit BBC, unde ziua de luni a înregistrat cea mai călduroasă zi de mai din istorie, cu 34 grade Celsius.  

Val de căldură neobișnuit la finalul lunii mai. Foto: Pixabay
Val de căldură neobișnuit la finalul lunii mai. Foto: Pixabay

Meteorologii avertizează că urmează o alternanță rapidă între încălzire, răcire și episoade de instabilitate atmosferică. Evoluția sugerează o vară timpurie, dar cu episoade de contrast termic accentuat.

Europa sub influența „cupolei de foc”

Un val de aer foarte cald, alimentat de un anticiclon extins dinspre nordul Africii, a pus stăpânire pe mari părți din Europa, determinând temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă.

Fenomenul, cunoscut drept „heat dome” sau „cupolă de căldură”, funcționează ca un capac atmosferic ce blochează circulația aerului și favorizează încălzirea persistentă la nivelul solului, transmite Severe Weather Europe.

Potrivit BBC, situația din Europa de Vest a atins deja valori extreme: „cea mai caldă zi de mai din ultimii aproape 80 de ani, cu 34°C”, a fost înregistrată la Londra, în timp ce în Franța și Spania temperaturile au depășit pragul de 35–37°C. Aceste episoade confirmă extinderea maselor de aer tropical către nordul continentului.

În paralel, analiza realizată de Severe Weather Europe indică faptul că astfel de cupole de căldură devin mai frecvente și mai persistente în contextul încălzirii globale, favorizând perioade lungi de stabilitate atmosferică și reducerea precipitațiilor în regiunile afectate.

România, la marginea masei de aer tropical

România se află la limita estică a acestei structuri atmosferice, ceea ce explică valorile ridicate din aceste zile. Meteorologii estimează maxime de 29–31°C la nivel național și până la 33°C în vestul țării, în special în Banat și Crișana. Abaterile față de normalul perioadei sunt semnificative, depășind cu 5–6 grade mediile climatologice.

„Noi suntem la marginea estică a anticiclonului care a adus temperaturile foarte ridicate. Este o masă de aer foarte cald, care vine dinspre Africa. Se extinde mult înspre nord și intensitatea maximă este în peninsula Iberică, în zone din Franța și în Marea Britanie”, a explicat directorul ANM, Florinela Georgescu, potrivit HotNews.

Deși vârful de căldură este temporar, el va fi urmat de o schimbare bruscă a vremii. Un front rece este așteptat să traverseze țara, aducând scăderi de temperatură de până la 10°C și episoade de instabilitate, inclusiv averse și descărcări electrice.

O vară timpurie, dar instabilă

Evoluția prognozelor arată o succesiune rapidă de la cald la rece. După răcirea de la finalul săptămânii, temperaturile vor crește din nou, însă fără stabilitate pe termen lung.

Începutul lunii iunie ar putea aduce valori de 28°C în vest și 20–23°C în est, inclusiv în zona Capitalei.

 „Începutul de iunie pare să fie cu temperaturi mai mari pe partea de vest, în jurul a 28 de grade Celsius, în timp ce în partea de est, inclusiv la București, am putea avea undeva pe la 20-23 grade Celsius (pe data de 1 iunie)”, a mai spus directorul ANM.

Meteorologul Florinela Georgescu a explicat că, pe fondul acestei evoluții atmosferice, vor apărea din nou episoade de instabilitate, cu averse și variații rapide ale vremii. Urmează o alternanță de scurtă durată între perioade foarte calde, o ușoară răcire și apoi o nouă încălzire.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
hr employee selecting candidates work company using highlighter marker jpg
image png
viaggiolibera torino 1220403 jpg
relatie cuplu (2) jpg
ddzphoto buildings 4827988 jpg
Scoala- FOTO Shutterstock
image png
johnnaturephotos road 6836089 jpg
image
image