Românii au luat măsuri extreme ca să scape de apa cu bacterii din magazine

Ultima actualizare:
Dennis, alături  de mama
Dennis, alături de mama

Coadă mare la izvoarele din Bucureşti. Speriaţi că s-ar putea îmbolnăvi de la apa îmbuteliată din magazine, oamenii s-au bulucit să-şi umple sticlele cu apă venită direct de la “Fântâna Armoniei” , despre care autorităţile locale spun că e alimentată din munţi.

Apa îmbuteliată s-a transformat într-o adevărată sperietoare, după ce inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au anunţat că au găsit la vânzare produse pline de bacterii. Cum cea care curge la robinet nu este pe placul multor români, care se plâng că miroase a clor, bucureştenii au găsit soluţia: îşi umplu bidoanele de la fântânile din sectorul 2 al Capitalei. La “Izvorul Armoniei”, aflat în Piaţa Obor, luni (21 martie), era coadă. Am găsit aici clienţi fideli de ani de zile, dar şi persoane care au încercat pentru prima dată apa gratis de pe stradă.

“Până acum, îmi cumpăram apă plată, dar de când am aflat că s-au găsit tot felul de probleme am zis să vin aici. Poate apa asta de izvor nu are bacterii”, ne-a spus Victoria Petrescu, de 78 de ani. Ion a cărat în sacoşă 18 litri de apă de izvor.


    Foto: Sever Gheorghe
Foto: Sever Gheorghe

Zice că bea de cinci ani de aici  şi că nu a păţit nimic. Carmen, însă, are dubii. Se uită atent la buletinul de analize afişat şi chiar îl fotografiază. “Am să-l studiez acasă, pentru că am luat apă de aici şi pe fundul sticlei s-a depus un strat galben, care nu s-a curăţat nici măcar cu clor”, ne-a spus, intrigată, femeia.

Reprezentanţii Primăriei sectorului 2 anunţă, însă, că apa de la cele patru fântâni este potabilă, provine din pânza freatică de mare adâncime care este alimentată din izvoarele Munţilor Carpaţi. În plus, ar avea calităţi terapeutice. Scandalul apei plate a izbucnit în weekend, când inspectorii ANPC au atras atenţia că cinci tipuri de apă vândute în marile magazine, sunt toxice. Winny, Aro, Calipso, Izvorul Zânelor şi Aqua Queen au indicatori microbiologici depăşiţi şi de mii de ori, deci ne putem îmbolnăvi dacă le bem.

Peşte cu viermi la Auchan

Peşte proaspăt plin de viermi. Asta a cumpărat o femeie dintr-un hipermarket Auchan din Capitală. „Am decis să sun la ANPC. Mi s-a spus la telefon că, din păcate, sâmbăta şi duminica nu se lucrează. M-au îndrumat să sun luni, ori să trimit un e-mail sau să completez formularul de reclamaţie de pe site-ul ANPC”, spune femeia. A vrut să-şi facă dreptate pe loc, astfel că s-a întors la magazin şi a făcut reclamaţie. “Ne exprimăm regretul faţă de această situaţie şi invităm clientul la magazin pentru a-şi recupera banii, cu precizarea că în urma investigaţiei realizate a rezultat că produsul este conform. Întreaga cantitate de peşte este recepţionată cu documente care atestă calitatea produselor”, a declarat reprezentantul magazinului, pentru Digi24.

Copilul internat în Italia se simte mai bine

Scandalul apei cu germeni a apărut în mijlocul unui alt scandal: cel al infectării bebelușilor din Argeș cu E.coli, care a trecut și granița, în Italia. Aici, un băiețel român de 1 an și 3 luni e internat într-un spital din Florența, cu sindrom hemolitic-uremic (SHU). Părinții lui Dennis spun că băiatul s-a îmbolnăvit după ce a mâncat brânză produsă de firma Lactate Brădet din Argeș.


    Dennis, alături  de mama
Dennis, alături de mama

„Analizele încep să iasă un pic mai bine, însă e încă sub strictă supraveghere, pentru că rezultatul analizelor se poate schimba de la o zi la alta”, au declarat, pentru „Adevărul”, părinţii băieţelului, soții Corban. Aceștia sunt indignaţi de felul în care autorităţile din ţară derulează ancheta în cazul valului de îmbolnăviri cu SHU. „Ministrul român al sănătăţii neglijează sau ascunde cauza îmbolnăvirii copiilor. A fost nevoie de o explozie la nivel european ca să iasă la iveală anumite adevăruri”, a spus Adrian Corban.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net