S-a făcut praf cu bolidul de 120.000 € într-un stâlp

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Accident grav, ieri dimineaţă, la intrarea în Năvodari. Patronul unui cazino din Craiova, aflat la volanul unui Porsche Carrera nou-nouţ, a intrat într-un stâlp pe care l-a smuls din pământ.

Accidentul s-a produs la ora 7.00, când şoferul Adrian Petrişor Brotac (30 de ani), însoţit de încă trei tineri se întorceau dintr-un club din staţiunea Mamaia, unde băuseră toată noaptea.

simeon stalpnicul png

Ei se îndreptau spre Năvodari, într-un Porsche Carrera 4S nou-nouţ, cu număr provizoriu de înmatriculare DJ 036121. În curba de după Hanul Piraţilor, în dreptul aleii nepietruite ce duce la barurile de pe plaja din nordul staţiunii, bolidul a scăpat de sub controlul şoferului şi s-a izbit violent de stâlpul de iluminat de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost făcută zob, iar stâlpul a fost smuls din pământ şi aruncat la 20 de metri distanţă.

Adrian Petrişor Brotac a murit pe loc, iar cei trei pasageri Florin Tudor (24 de ani), Georgiana Gingăraş (27 de ani) şi Ligia Gingăraş (23 de ani) au ajuns la spital cu răni grave. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru scoaterea victimelor din autoturismul avariat.

Şoferul era patronul unui cazino din Craiova şi a avut permisul suspendat de două ori pentru viteză. Necropsia urmează să stabilească cât alcool consumase Adrian Brotac, sâmbătă noaptea, înainte de a se urca la volan.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BRAT jpg
pinakida parking viral(1) (1) jpg
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
pusculita profimedia jpg
colaj casa (39) jpg
1 mere supermarket cu substanta cancerigena jpg jpeg
kiwi616 firefly 2713649 jpg
image
image