S-au blocat banii în bancomat? Ce trebuie să faci

Ultima actualizare:

    S-au blocat banii în  bancomat? Ce trebuie să faci
S-au blocat banii în bancomat? Ce trebuie să faci

Ai încercat să scoţi bani dintr-un bancomat, nu i-ai primit dar nici în cont nu se mai află? Dacă ai ajuns într-o astfel de situaţie, nu intra în panică! Îţi vei recupera banii fără probleme dar, înainte de asta, trebuie să ştii cum să procedezi. Specialiştii conso.ro ne spun cum poţi intra cât mai repede în posesia banilor tăi.

Există situaţii în care retragerea de numerar poate fi blocată de funcţionarea defectuoasă a bancomatului. O pană de curent sau pur şi simplu o eroare pot face ca bancnotele să nu mai ajungă efectiv în mâna clientului, chiar dacă operaţiunea de debitare a contului s-a realizat.

De asemenea, bancomatele au senzori în zona de eliberare numerar, iar dacă bancnotele nu sunt preluate de către client într-un anumit interval de timp (20-30 de secunde) atunci ele sunt retrase înapoi în aparat.

Toate aceste situaţii nu garantează însă că sumele care nu au apucat să fie ridicate se întorc automat în cont. Există diverse situaţii, iar fiecare bancă are propriile proceduri pentru a se asigura că sumele revin în conturile clienţilor, proceduri care pot dura însă câteva zile.

Dacă eroarea apare la bancomatul băncii care a emis şi cardul, procedura este mai simplă. Odată banca anunţată, sumele pot fi rambursate în contul clientului, iar bancomatul resetat.

Dacă eroarea apare atunci când se utilizează bancomatul altei bănci, atunci remedierea situaţiei presupune ca banca emitentă să ia legătura cu banca proprietară a bancomatului şi să recupereze pentru client sumele blocate în ATM.

Acest proces de comunicare se bazează pe anumite protocoale încheiate între bănci.

Luaţi imediat legătura cu banca.Ce trebuie să facem în cazul în care numerarul este blocat, dar sumele au fost retrase din cont?

1. Dacă bancomatul se află în incinta unei bănci, iar problema s-a petrecut în timpul programului de lucru, trebuie anunţaţi imediat angajaţii din unitate, pentru a vedea dacă problema se poate rezolva pe loc.

2. Dacă bancomatul aparţine aceleiaşi bănci care a emis şi cardul, atunci se depune o contestaţie la bancă pentru a se returna în cont sumele reţinute.

3. În cazul în care bancomatul şi cadul aparţin unor bănci diferite, cel mai indicat este să se ia legătura atât cu banca emitentă a cardului cât şi cu banca deţinătoare a ATM-ului.

4. Încercaţi să reţineţi cât mai exact locaţia ATM-ului, ora la care aţi încercat să scoateţi banii din bancomat şi eroarea care s-a petrecut (s-a blocat ATM-ul, nu s-au retras banii la timp, a apărut un mesaj de eroare pe ecran etc).

5. Cu cât oferiţi mai multe detalii, cu atât se poate identifica mai uşor eroarea apărută şi se poate soluţiona mai cât mai repede problema apărută. 

6. În cazul în care aţi depus contestaţii, dar returnarea banilor întârzie să apară sau întâmpinaţi dificultăţi, puteţi face o sesizare în acest sens la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Atenţie la plăţile făcute în străinătate!

Când pleci în vacanţă, este recomandat să faci plăţile folosind cardul de credit pentru că îţi oferă numeroase beneficii. Specialiştii conso.ro îţi spun ce e important să ştim. Ce comisioane apar la tranzacţiile din străinătate?

Comision pentru plăţile la comercianţi: atunci când plătim cumpărăturile cu cardul la supermarket în ţară nu suportăm nici un comision. La unele tranzacţii efectuate în străinătate la comercianţi este însă posibil să apară comisioane, în funcţie de bancă.

Comision de conversie valutară: majoritatea cardurilor sunt emise în lei, astfel că atunci când facem cumpărăturile în străinătate în valută, banca ne schimbă automat sumele de pe card în moneda din ţara respectivă. Pentru această operaţiune se percepe un comision. Acest cost poate fi evitat dacă folosim un card emis în valuta ţării respective.

Comision de retragere numerar: bancomatele reprezintă cea mai bună soluţie pentru a obţine direct bani lichizi în moneda ţării în care călătorim. Costul nu este de neglijat, băncile percepând o sumă minimă semnificativă la fiecare tranzaţie. De aceea este recomandat ca atunci când mergem la bancomat să retragem de câteva ori sume mai mari, decât să retragem în mod repetat sume mici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net