S-au trezit cu un crater de 15 metri în curtea casei

S-au trezit cu un crater de 15 metri în curtea casei

Ultima actualizare:

Omul nu a fost luat prin surprindere pentru că ştia că acolo fusese un canal de aspirare a aerului al fostei mine din Anina, canal închis şi betonat în anul 1953. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Anina cere acum sprijin guvernamental. Totul s-a petrecut după ce un puţ de aeraj de la fosta exploatare minieră a cedat duminică din cauza ploilor şi ninsorilor din ultima perioadă. Astfel, s-a creat un crater care are diametrul de peste opt metri şi o adâncime de circa 15 metri.

Lângă gura suitorului de aeraj de la puţul care a fost închis în 1953 şi mai apoi betonat, a avut loc o surpare laterală, care a produs acest gol. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Aceştia susţin că în momentul de faţă nu există un pericol iminent, dar, în cazul în care nu se va interveni cu lucrări, vor fi afectate şi construcţiile din apropiere. Asemenea zone sunt multe pe raza oraşului Anina şi au fost identificate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cuplu fericit jpg
pelerinaj sfanta parascheva 2026 10 11 calea sfintilor foto oana nechifor doxologia jpg
supermarket jpg
53216952 8286 45d0 b031 bf63770d75c4 jpg
politist scandal jpg
Valentina și Vlad jpg
robot agresiune sexuala Germania foto Poliţia Koln jpg
Meghan Markle și Prințul Harry foto GettyImages 2261848991 (3) jpg
image
image