Să iei șpaga, domn’ ministru, în cimitir, nu-i cam sinistru?

Ultima actualizare:

    Demnitarul se ascundea printre cruci  pentru a primi “comisioanele” din lucrările aranjate
Demnitarul se ascundea printre cruci pentru a primi “comisioanele” din lucrările aranjate

Ca un mafiot versat…Aşa se purta ministrul Darius Vâlcov când primea ”comisionul”cuvenit din afacerile firmei pe care o favoriza la licitaţii. Potrivit rechizitoriului, olteanul descurcăreţ se întâlnea în cimitire şi lua banii la pungă.

Darius Vâlcov a fost deja audiat, vineri seară, de procurori, în calitate de suspect. Deşi la ieşirea din DNA, el le-a declarat jurnaliştilor că se consideră nevinovat, procurorii au cerut deja Senatului acordul pentru arestarea sa. Potrivit anchetatorilor, încă din 2009 Vâlcov a influenţat în favoarea unui administrator al unei societăţi comerciale, mai multe licitaţii de lucrări la reţele. Este vorba de lucrări în oraşele Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, edilul urmând să primească 20 la sută din toate contractele adjudicate de firma respectivă. Potrivit stenogramelor, Darius Vâlcov primea banii în pungi de plastic în tranşe cuprinse între 400.000 de lei şi un milion de lei. Unul dintre locurile unde se încasa şpaga era sediul societăţii de construcţii Tehnologica Radion, iar înainte de a veni să ridice ”cadourile”, Vâlcov suna de pe telefonul mobil pentru a nu face drumul degeaba. Alt loc preferat de domn’ primar era cimitirul central din oraş. La adăpostul mormintelor, şi avându-i ca ”martori” doar pe cei care-şi dorm somnul de veci acolo, fostul edil a luat cel puţin două tranşe de bani, după cum reiese dintr-o interceptare telefonică între două persoane implicate în dosar. Darius Vâlcov este ministru al Finanţelor Publice din decembrie 2014 şi a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În decembrie 2012, a fost ales senator de Olt din partea PSD. Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice. Este căsătorit cu realizatoare de televiziune Lavinia Şandru. DNA a anunţat că în acest dosar efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Principalul său complice, actualul primar al Slatinei, Minel Prina a fost deja arestat la domiciliu.

Ultima oră Darius Vâlcov şi-a  dat aseară demisia  din postul de ministru  al Finanţelor,  la solicitarea  preşedintelui  Iohannis
Ultima oră Darius Vâlcov şi-a dat aseară demisia din postul de ministru al Finanţelor, la solicitarea preşedintelui Iohannis


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dn1 se inchide temporar in perioada 24 28 noiembrie intre ploiesti si campina in zona movila vulpii care sunt rutele ocolitoare 1024634 webp
valcov 8 jpeg
image png
Politia, foto Shutterstock jpg
hocus phocus egyptian sculpture 6655820 jpg
pitesti png
vremea in bucuresti si romania jpg
image png
image
image