Sala Palatului se transformă în „OZN cultural”

Sala Palatului se transformă în „OZN cultural”

Ultima actualizare:

Unul dintre simbolurile Capitalei, Sala Palatului va suferi de la anul transformări complete şi va deveni Centru pentru Artele Spectacolului. „Clădirea aflată acum pe lista monumentelor istorice va intra în reparaţii capitale pentru prima oară de la inaugurarea sa, acum 50 de ani”, a declarat arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu. Proiectul prevede patru faze: prima îşi propune să aducă sala la nivelul celor mai moderne centre de spectacole din Europa.

Pentru acest lucru, totul va fi schimbat iar clădirea va fi mansardată iar în colţurile clădirii vor fi montate patru lifturi panoramice. În fazele doi şi trei, subsolul va fi extins la trei etaje, care vor adăposti o nouă sală de spectacole şi o parcare. În sfârşit pentru ultima fază este prevăzut un concurs de soluţii pentru reamenajarea Parcului Sălii Palatului. Fondurile vor fi asigurate din surse proprii şi printr-un credit nerambursabil de la UE, obţinut prin intermediul Ministerului Culturii. Dacă proiectul va trece, lucrările vor începe în primăvară şi vor dura trei ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
santier constructii foto shutterstock
image png
surprised girls with shopping bags looking window jpg
trecere de pietoni suceava care se opreste intr-un zid
image png
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
plaje thassos copy jpg
crima otopeni jpg
image
image