Salariaţii TVR cer sancţionarea celor vinovaţi pentru dezastrul financiar în care se află instituţia

Salariaţii TVR cer sancţionarea celor vinovaţi pentru dezastrul financiar în care se află instituţia

Ultima actualizare:

    Televiziunea română
Televiziunea română

Sindicatul reprezentativ al salariaţilor TVR cere concedierea celor vinovaţi pentru problemele financiare ale instituţiei, deoarece membrii săi nu sunt de acord ca doar angajaţii să suporte consecinţele acestor dificultăţi economice.

Directorul general al TVR, Claudiu Săftoiu, susţine că vinovaţii pentru prejudicierea televiziunii publice vor plăti, dar numai după o analiză corectă a contractelor din ultimii zece ani şi pe baza unor dovezi clare, informează Adevărul."Vor să renunţăm, să diminuăm aceste salarii compensatorii, iar a doua propunere este eşalonarea plăţilor compensatorii în momentul în care se va ajunge la disponibilizările colective. Noi nu am acceptat propunerile administraţie", a declarat Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TVR.

Principalii responsabili de situaţia financiară grea a televiziunii publice sunt, cred liderii sindicali, foştii preşedinţi numiţi politic."Am cerut actualei administraţii ca, înainte să ne ceară nouă să ne sacrificăm pentru a salva Televiziunea Română şi pentru a redresa financiar corabia, toţi care erau în poziţie de redactori-şefi, şefi de serviciu, directori să fie destituiţi şi daţi afară. S-ar face dreptate, pentru că ei sunt de vină pentru catastrofa financiară cu care se confruntă în momentul de faţă televiziunea", a mai spus Dragoş Bocanaciu, pentru TVR.

Preşedintele TVR, Claudiu Săftoiu, a declarat că se va face, în perioada următoare, o evaluare completă a tuturor contractelor încheiate în ultimii zece ani cu partenerii externi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
maturator adobestock jpg
living room istock jpg
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
chiuveta bucatarie freepik jpg
spacejoy c0JoR  2x3E unsplash jpg
Ceas - schimbarea orei - ora de iarna FOTO Mediafax
image png
aeroport foto pixabay jpg
image
image