Salariul mediu net a crescut anul trecut cu 12,5%, până la 2.957 lei

Ultima actualizare:

    Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net în decembrie 2018 s-au înregistrat în minerit, cu 51,4%FOTO: adevarul.ro
Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net în decembrie 2018 s-au înregistrat în minerit, cu 51,4%FOTO: adevarul.ro

Salariile au crescut cu 12,5% în decembrie 2018, față de aceeași lună din 2017, informează INS. Salariul mediu net a crescut la 2.057 de lei.

Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie 2018 cu 12,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.957 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,9%, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariile au crescut în decembrie 2018

În noiembrie 2018, câştigul salarial mediu net a fost de 2.792 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 9,5%.

În decembrie 2018, câştigul salarial mediu nominal net a crescut faţă de luna precedentă cu 165 lei. În luna decembrie 2018, salariile au crescut și datorită acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

Cele mai mari salarii în decembrie 2018

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6.888 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1657 lei).

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 51,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 38,7% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport; cu un procent cuprins între 18,5% şi 23,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi extractive.

În schimb, cea mai mare scădere a fost de 14,9%, în decembrie 2018 faţă de noiembrie 2018, în extracţia minereurilor metalifere.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,4%), sănătate şi asistenţă socială (+1,8%), administraţie publică (+0,3%).

Sursa: INS

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net