Şase suflete în opt metri pătraţi. Povestea emoţionantă a unei familii frumoase şi sărace

Ultima actualizare:

    "Locuinţa" în care cresc patru copii cuminţiFoto: "Adevărul"
"Locuinţa" în care cresc patru copii cuminţiFoto: "Adevărul"

Aşa trăiesc cei şase membri ai unei familii din Braşov! Părinţii şi cei patru copii locuiesc într-un container aflat la marginea oraşului. Emil Ianoşi, capul familiei, munceşte din greu, în vreme ce Jenica, soţia sa, se ocupă de creşterea prichindeilor. Au un singur vis - o casă a lor.

Containerul de patru metri pe doi metri adăposteşte, deopotrivă, o familie numeroasă şi o poveste emoţionantă. Emil Ianoşi are 32 de ani şi lucrează la un supermarket din Braşov, iar când termină programul, adună peturi şi doze de aluminiu, ca să mai scoată un bănuţ. Soţia sa, Jenica (31 de ani), are grijă de cei patru copii: Maria (8 ani), Gabriela (7 ani), Andrei (5 ani) şi Nicoleta (1 an şi 6 luni). Lipsurile îi înghiontesc zilnic pe membrii familiei Ianoşi, dar ei nu se plâng niciodată.

Îşi ajută părinţii să recicleze materiale

„Muncim mult şi ne dorim să avem o casă micuţă“, povesteşte, pentru adevarul.ro, Emil Ianoşi. Bărbatul lucrează la un supermarket din Braşov şi face naveta, 20 de kilometri, ca să ajungă la serviciu. În decembrie 2015 a primit titlul de angajatul lunii, iar diploma este o mare mândrie pentru el.


    Viaţa în container nu-i descurajează pe membrii familiei IanoşiFoto:
Viaţa în container nu-i descurajează pe membrii familiei IanoşiFoto:

În container încap doar două paturi şi o sobă mică pe lemne. Neavând curent, au improvizat în tavan o lampă alcătuită din mai multe lanterne cu baterii. „Am muncit ani la rând ca să strângem cei 8.000 de euro pentru a cumpăra terenul de 615 metri pătraţi. Am pus deoparte din salariul soţului şi am reciclat tot ce am găsit: bidoane, doze, sticle“, completează Jenica Ianoşi. Fetele mari meg la şcoală, Maria – în clasa a II-a, Gabriela – în clasa I, Andrei se duce la grădiniţă, iar mezina familiei stă acasă cu mama. Copiii ştiu deja ce este munca şi îşi ajută părinţii să recicleze bunuri, fac curăţenie în jurul locuinţei şi învaţă pe rupte.

Un skateboard, o trotinetă şi o bicicletă

Familia Ianoşi trăieşte cu 1.700 de lei pe lună, adică salariul tatălui şi alocaţiile copiilor. Au găsit ajutor la “Cantina Mulţumesc”, a Fundaţiei Bucuria Darului, iar puştii primesc o masă caldă de luni până vineri. “Avem nevoie de materiale de construcţii. Mai aducem lemne de la balastieră, de unde aruncă lumea. Unele sunt bune pentru construcţie, celelalte le folosim pentru foc. Dacă există oameni care să ne ajute, le mulţumim din suflet“, spune, aproape în şoaptă, Emil Ianoşi. Cei mici visează şi ei la o căsuţă, cu bucătărie şi baie, dar îşi doresc, de Moş Crăciun, un skateboard, o trotinetă şi, dacă se poate, şi o bicicletă. Oricine vrea să îi ajute poate legătura cu Emil Ianoşi, la telefon 0767.420790.

Citeşte articolul complet pe adevarul.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net