Școala de Poliție de la Câmpina nu mai organizează admitere în acest an?

Școala de Poliție de la Câmpina nu mai organizează admitere în acest an?

Ultima actualizare:

    Mulți tineri își doresc să  devină agenți de Poliție
Mulți tineri își doresc să devină agenți de Poliție

Situație ingrată! În acest an, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr“ din Câmpina, cea mai mare din ţară, nu va mai organiza, se pare, sesiunea de admitere în august, din cauza pandemiei de coronavirus.

Pentru că se înscriu, an de an, peste 5.000 de absolvenţi de liceu, problema ţine de cazarea candidaţilor şi a rudelor care îi însoţesc la Câmpina, arată adevarul.ro. Examenul constă în mai multe probe eliminatorii (psihologic, medical, sportiv), dar şi într-o testare scrisă, astfel că admiterea se întinde pe zece zile.

Câmpina are o capacitate redusă de cazare la hoteluri şi pensiuni, iar aspiranţii la cariera de poliţist stăteau, în mare parte, la particulari. Dată fiind teama provocată de COVID – 19, e puţin probabil ca localnicii să mai primească străini în case. Potrivit unor surse, MAI nu a luat o hotărâre certă, dar cel mai probabil va amâna admiterea pentru luna ianuarie a anului viitor. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
flamingo png
Arlington Row Bibury jpg
altai1 jpeg
Ischia, Italia FOTO Shutterstock
Waze - aplicație navigație FOTO Shutterstock
Papa Leon al XIV-lea binecuvântează mulțimea în timpul Liturghiei de Paște FOTO AFP
Copenhaga, Danemarca FOTO Shutterstock
Finlanda jpeg
image
image