Se fac piste pentru orbi la metrou

Ultima actualizare:

    Circulaţia la metrou este practic imposibilă pentru orbii singuri
Circulaţia la metrou este practic imposibilă pentru orbii singuri

Nevăzătorii au mari probleme la metrou. Scările le coboară, dar, odată ajunşi pe peron începe coşmarul. Aceştia spun că le este teamă să meargă neînsoţiţi pentru că ar putea cădea în faţa trenului. De aceea, Metrorex va monta benzi speciale.

Metroul bucureştean nu a fost gândit şi pentru persoanele cu handicap. Abia de câţiva ani au apărut scările speciale pe care pot coborî cei care se află în cărucior cu rotile şi lifturi. Însă, de orbi nu i-a păsat nimănui. Până acum, când şefii Metrorex şi-au spus că este timpul ca viaţa călătorilor care nu văd lumina în faţa ochilor să fie uşurată. Astfel că şi-au propus ca în următoarea perioadă să apară în toate cele 49 de staţii benzi speciale din dale ceramice care să-i ghideze pe nevăzătorii ce folosesc bastonul alb. Practic, va fi construit un traseu de la scări şi până la peron.

”Metrorex va semna contractul privind angajarea de servicii specializate de proiectare şi consultanţă pentru “Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere”. În cadrul contractului, cu o durată de 7 luni, prestatorul va asigura elaborarea documentaţiilor tehnice de proiectare, întocmirea documentaţiei specifice, asistenţa tehnică pentru obţinerea de fonduri europene, precum şi asistenţa tehnică în timpul procedurii de atribuire a contractului de lucrări”, au precizat, pentru Click!, autorităţile. Nevăzătorii spun că această măsură îi va integra, în sfârşit, în societate. ”Noi circulăm cu metroul, mergem la serviciu, dar nu o putem face fără însoţitori. Este foarte periculos. Scările le coborâm, însă, nu ştim unde să ne oprim pe peron şi riscăm să cădem în gol”, ne-a explicat Constantin Tomina, preşedintele  Asociaţiei Nevăzătorilor Bucureşti-Ilfov. În prezent, astfel de marcaje ceramice există în staţiile Jiului şi Parc Bazilescu de pe Magistrala 4.


    Topografii au început să facă măsurători în staţii
Topografii au început să facă măsurători în staţii


    Benzi speciale există deja în două staţii
Benzi speciale există deja în două staţii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net