Sevil Shhaideh, premierul recordurilor

Ultima actualizare:

    În 2015, când a fost  numită ministru în  Guvernul Ponta,  Sevil Shhaideh  a jurat pe Coran
În 2015, când a fost numită ministru în Guvernul Ponta, Sevil Shhaideh a jurat pe Coran

Surpriză de proporţii, miercuri, la Palatul Cotroceni, unde Liviu Dragnea i-a prezentat preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de premier. Este vorba de Sevil Shhaideh (51 de ani). Aceasta ar putea deveni prima femeie premier din istoria României, dar şi primul premier care nu este de religie ortodoxă, ci musulmană, fiind de etnie tătară.

La ieşirea de la consultările pe care le-a avut, miercuri (21 decembrie), cu preşedintele Iohannis, Liviu Dragnea a ţinut să menţioneze încă o dată că, deşi avea dreptul legitim să solicite pentru el funcţia de premier, n-a făcut-o, ţinând cont de două lucruri: „de afirmaţiile repetate ale preşedintelui şi, în plan principal, nu secundar, de legile în vigoare. Nu vreau să încep un mandat prin forţarea legii”. Dragnea a completat, referindu-se la Sevil Shhaideh, că a propus-o pentru funcţia de premier, deoarece a vrut un om în care să aibă încredere totală”.

Unii spun că Sevil Shhaideh va fi omul de paie al lui Dragnea, alţii, că este o persoană competentă, cu multă experienţă în administraţie. Click! vă prezintă câteva detalii interesante despre cea care ar putea deveni prima femeie-premier a României. Sevil Shhaideh s-a născut într-o familie de tătari musulmani, din Constanţa, părinţii ei, Muezel şi Sadein, lucrând în lumea teatrului. În plus, mama lui Sevil Shhaideh este nepoata istoricului Kemal Karpat, fost consultant pe probleme de Orient al administraţiei de la Washington. 

Este căsătorită cu un sirian

În ceea ce priveşte viaţa personală a viitorului premier, trebuie spus că Sevil Shhaideh a fost căsătorită cu un medic constănţean de care, însă, a divorţat. În 2011, ea s-a recăsătorit cu Akram Shhaideh, născut în Damasc, dar care a obţinut cetăţenia română. Oficierea căsătoriei a fost făcută de actualul primar al Constanţei, Decebal Făgădău, pe atunci viceprimar. Martori au fost Liviu Dragnea, preşedintele PSD, fostul primar Radu Mazăre şi şi fostul preşedinte al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

La capitolul profesie, trebuie spus că Sevil Shhaideh este economist, dar şi expert în administraţia publică. Primul său loc de muncă a fost la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, ca analist programator. Apoi, a ocupat funcţia de manager de sisteme informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa.

Din 1993, Sevil Shhaideh s-a angajat la Consiliul Judeţean Constanţa, unde până în 2007 a ocupat funcţia de director de sisteme informatice, după care a fost director general în Direcţia Generală de Proiecte din Consiliul Judeţean Constanţa. De asemenea, ea a fost şi coordonator în cadrul Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ocupându-se, printre altele, de elaborarea amendamentelor cu privire la actele normative ce reglementează administraţia publică locală. 

În 2015, Sevil Shhaideh a fost numită secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în perioada în care ministru era Liviu Dragnea. După demisia acestuia din funcţia de ministru, Sevil Shhaideh a preluat prerogativele sale, conducând Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din mai până în noiembrie 2015. 

Ultima oră

Liviu Dragnea a fost ales, miercuri după-masă, președintele Camerei Deputaților, cu 216 voturi ”pentru” şi 101 voturi ”împotrivă”. De asemenea, la Senat, a fost ales în funția de președinte Călin Popescu Tăriceanu, cu  87 de voturi „pentru” şi 40 “împotrivă”. 

Cine sunt miniştrii pregătiţi de PSD şi ALDE


    Liderii PSD și ALDE s-au întâlnit ieri cu președintele Iohannis
Liderii PSD și ALDE s-au întâlnit ieri cu președintele Iohannis

PSD va forma o majoritate parlamentară cu ALDE, iar împărţirea în Guvern se va face proporţional între cele două partide. Potrivit înţelegerii, ALDE ar trebui să aibă trei ministere în viitorul Guvern, iar restul Guvernului va fi completat de oameni propuşi de PSD. Iată o schiţă a noului Guvern prezentată de adevarul.ro. 

  • Ministerul de Interne – Gabriel Vlase. A fost preşedintele Comisiei de control al SIE şi al Comisiei de Apărare din Parlament. 
  • Ministerul Apărării – Georgian Pop
  • Ministerul Economiei – Mihai Tudose
  • Ministerul Energiei – Andrei Gerea (ALDE) 
  • Ministerul Fondurilor Europene – Marius Nica 
  • Ministerul Dezvoltării Regionale – Vasile Dîncu sau Marcel Ciolacu
  • Ministerul Justiţiei – Robert Cazanciuc. A mai fost ministrul Justiţiei în Guvernul Ponta, dar ca tehnocrat. 
  • Ministerul Transporturilor – Mihai Fifor. Este preşedintele Consiliului Naţional al PSD. 
  • Ministerul Agriculturii – Paul Stănescu 
  • Ministerul Sănătăţii – Sorina Pintea, Ioanel Sinescu sau Florian Popa. Sorina Pintea este directorul Spitalului Judeţean „Dr. Constantin Opriş“ Baia Mare. Lui Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila“ din Bucureşti, i s-a mai propus să fie ministru al Sănătăţii de mai multe ori, dar a refuzat. O altă variantă este chirurgul Florian Popa. 
  • Ministerul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu (ALDE) sau Mihnea Costoiu (PSD). Sorin Cîmpeanu a fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta. 
  • Ministerul Muncii – Rovana Plumb. A mai fost ministru al Muncii în Guvernul Ponta. 
  • Ministerul Tineretului şi Sportului – Gabriel Petrea
  • Ministerul Culturii – Ionuţ Vulpescu 
  • Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu 
  • Ministerul Mediului – Graţiela Gavrilescu (ALDE ) sau Daniel Constantin (ALDE) 
  • Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul – Florin Iordache

Ce spun politicienii despre premierul propus

Propunerea ca Sevil Shhaideh să devină premier i-a luat prin surprindere pe mulţi politicieni. Iată ce reacţii au avut unii dintre aceştia!

simeon stalpnicul png

Raluca Turcan, preşedinte interimar al PNL: „Arată obsesia de control a domnului Liviu Dragnea. Este o propunere care ne duce cu gândul la practici din timpul mandatului lui Adrian Năstase sau din momente politice când Guvernul era condus prin interpuşi. Nu cred că românii, când au votat PSD, au votat ca premier să fie fina domnului Dragnea”.

Gigel Ştirbu, deputat PNL: „Dacă domnia sa crede că în această manieră sau în această logică poate să facă astfel de propuneri înseamnă că votul cu care românii în 11 decembrie l-au încredinţat sau mandatat nu reprezintă pentru domnia sa nimic. Înţeleg că rudele domniei sale sunt pe primul loc şi că merită răsplătite”.

simeon stalpnicul png

Victor Ponta, fost premier: „Am o părere foarte bună despre Sevil, am lucrat cu ea foarte bine şi cât a fost secretar de stat. Mi se pare o propunere foarte bună. O votez cu plăcere dacă vine în Parlament”.

simeon stalpnicul png

Traian Băsescu, preşedintele PMP: „N-o cunosc pe doamna”.

Cristian Ghinea, deputat USR: „O propunere dezamăgitoare. Liviu Dragnea îşi lasă un om de paie pentru a putea să-şi pregătească terenul să vină el prim-ministru”.

Iusuf Muurat, muftiul Cultului Musulman din România: „Îi urez mult succes şi să lucreze pentru poporul român”.

simeon stalpnicul png

Nicuşor Dan, preşedintele USR: „Liviu Dragnea şi PSD sfidează cetăţenii cu o propunere de prim-ministru inacceptabilă. Sevil Shhaideh este o persoană din gaşca Mazăre – Nicuşor Constantinescu, care a susţinut mutilarea legii urbanismului astfel încât să permită investiţii imobiliare speculative”.

simeon stalpnicul png

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR: „Este o propunere interesantă. Doamna Sevil Shhaideh a condus într-o perioadă Ministerul Dezvoltării şi cunoaşte destul de bine administraţia”.

Click! spune

Musulmanii sunt adepți ai islamului. Conceptele-cheie ale islamului sunt că Allah este singurul Dumnezeu adevărat și că Mahomed a fost profetul lui Allah. Cuvântul „musulman” înseamnă „care se supune lui Allah”. Islamul pretinde că este singura religie adevărată, din care se trag toate celelalte religii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net