Sfântul Andrei, sărbătorit de 10.000 de pelerini la mănăstirea din Dobrogea. Coadă la intrarea în peşteră

Ultima actualizare:

    Rugăciuni la icoana Sfântului AndreiFoto: "Adevărul"
Rugăciuni la icoana Sfântului AndreiFoto: "Adevărul"

Nu mai puţin de 10.000 pelerini au fost prezenţi ieri la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din judeţul Constanţa. Ziua de 30 noiembrie a fost întâmpinată cu rugăciuni şi cu smerenie. După Sfânta Liturghie, oamenii au sărbătorit mici, stegulețe şi acadele.

Încă de la intrarea în complexul monahal, jandarmii au organizat cordoane. Pelerinii veniţi ieri să se închine la Peștera Sfântului Apostol Andrei, în zi de praznic bisericesc, au mers încolonați ca la armată. După o oră de stat la coadă, la o temperatură sub zero grade, oamenii au ajuns la mesele din fața peșterii, pe care erau puse cutiile cu moaște. Credincioşii şi-au făcut cruce în grabă, pentru a le face loc şi celorlalţi pelerini.  


    Oamenii au îngenuncheat în timpul Sfintei LiturghiiFoto:
Oamenii au îngenuncheat în timpul Sfintei LiturghiiFoto:

"Iubesc ţara asta până la lacrimi"

După Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de alţi ierarhi din ţară şi din străinătate, oamenii s-au relaxat. Unii au căutat să prindă un pachețel cu hrană de post, alții s-au dus direct la talciocul instalat în afara mănăstirii, pe câmpul unde se află izvorul tămăduitor al Sfântului Andrei. Mici, fum, grătare, kurtos-kalacs, stegulețe, haine tricotate din lână şi acadele – aceasta a fost atmosfera la porţile mănăstirii.

simeon stalpnicul png

„Ziua de 30 noiembrie este ca o zi de Paști, pentru că acela care a adus lumina credinței, Sfântul Andrei, apostolul românilor, este prezent cu duhul aici“, a rostit arhiepiscopul Teodosie. În toată marea de oameni, un om flutura, cu mâna înroșită de frig, steagul tricolor. Gheorghiță Stănilă (67 de ani) venise tocmai din Vaslui: „Țin steagul sus, să îl vadă toți românii! Am gonit ura și răutatea din sufletul meu, iubesc oamenii și anotimpurile. Și iubesc țara asta până la lacrimi“, spunea, însufleţit nea Gheorghiță.


    Andreea Ionela Vechiu s-a îmbrăcat, de ziua ei, în costum popularFoto:
Andreea Ionela Vechiu s-a îmbrăcat, de ziua ei, în costum popularFoto:

În mulțimea cu haine groase, unei Cosânzene în costum popular pare să nu-i pese de frig. Dâmbovițeanca Andreea Ionela Vechiu a venit în ie, fotă şi năframă. „Port oriunde costumul popular, iar tricolorul nu-mi lipsește de la geantă“, mărturiseşte fata.  

Click! spune

Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit la 30 noiembrie, zi declarată sărbătoare națională. Propăvăduind Cuvântul lui Hristos, Întâiul Ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos a poposit în secolul al III-lea pe tărâmul Dobrogei de astăzi. Sfântul Apostol Andrei a adus creştinismul pe meleagurile noastre.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net