Sfârşit de săptămână cu două anotimpuri

Ultima actualizare:

    Un val de frig polar aduce  ploi şi viscol în vestul ţării. În sud, însă, temperaturile  rămân apropiate de 20˚C
Un val de frig polar aduce ploi şi viscol în vestul ţării. În sud, însă, temperaturile rămân apropiate de 20˚C

La sfârşit de toamnă ne-am bucurat de temperaturi de peste 20˚C. Însă, deasupra ţării noastre se abat trei fronturi de aer venite din vestul, sudul şi nordul continentului, care ne vor aduce zăpadă, vânt puternic şi temperaturi scăzute.

Vremea a ţinut cu noi. Vineri (20 noiembrie) erau 20˚C la Mangalia şi 16-18˚C în sudul ţării, dar pentru astăzi şi mâine, meteorologii ANM au emis avertizări în 21 de judeţe. Judeţele Maramureş, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj vor fi sub avertizare “cod portocaliu” de ploi până duminică (22 noiembrie), iar 16 judeţe din nordul şi vestul ţării au “cod galben” de ploi, ninsori şi viscol. Potrivit meteorologilor, toată ziua de sâmbătă (21 noiembrie), până duminică la prânz (22 noiembrie), va ploua în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi 30 l/mp.

La munte, sâmbătă noapte (21 noiembrie), va ninge şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii mixte sunt posibile duminică (22 noiembrie) şi în zonele de deal din vestul şi nordul ţării. Vântul a început să sufle în rafale, de vineri (20 noiembrie), şi va continua să bată cu putere în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55-60 km/h, iar la altitudini mari chiar şi cu 100 km/h. Din cauza valului de frig polar ce coboară din Rusia, duminică (22 noiembrie), temperaturile nu vor atinge mai mult de 7-10˚C în vest, dar în Muntenia, Moldova şi Dobrogea vor fi până la 20˚C.  Săptămâna viitoare va fi vreme mai rece, cu cel mult 7-10˚C, în aproape toată ţara.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bacsis, foto Shutterstock jpg
PROTEST JUSTIE PIATA VICTORIEI 14 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
explozie moscova jpg
cristi si ralu jpg
Grup de indieni pe o bancă pe Lacul Morii în București FOTO Shutterstock
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
Radu Miruţă  foto Facebook Radu Miruţă jpg
black box jpg
image
image