Şi-a bătut propriii copii cu parul şi s-a ales cu dosar penal

Şi-a bătut propriii copii cu parul şi s-a ales cu dosar penal

Ultima actualizare:

Petrică Burdiman, în vârstă de 38 de ani, a ajuns pe mâna poliţiştilor după ce un vecin l-a reclamat că i-a bătut pe cei mai mari dintre cei cinci copii ai săi cu pumnii, picioarele şi cu un par, scrie adevarul.ro.

Totul s-a întâmplat luni seara când, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a şi a început să îşi certe odraslele mai mari că nu au grijă de fraţii mai mici. Enervat la culme, acesta a pus mâna pe un par şi i-a lovit pe cei mici până i-a învineţit.

Cei doi micuţi au plecat a doua zi în satul Şerboteşti la o familie prietenă cu părinţii lor unde au povestit totul. Aşa a ajuns informaţia şi la urechea poliţiştilor care l-au audiat astăzi pe tatăl agresiv.

„Cei doi copii au fost transportaţi în cursul acestei dimineţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, ei prezentând multiple policontuzii pe întreg corpul“, a precizat Doina Spiru, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
flamingo png
Arlington Row Bibury jpg
altai1 jpeg
Ischia, Italia FOTO Shutterstock
Waze - aplicație navigație FOTO Shutterstock
Papa Leon al XIV-lea binecuvântează mulțimea în timpul Liturghiei de Paște FOTO AFP
Copenhaga, Danemarca FOTO Shutterstock
Finlanda jpeg
image
image