Şi-a luat baterie de maşină să vadă la televizor

Ultima actualizare:

Bărbatul locuieşte într-un imobil care are puţin peste 40 de metri pătraţi, doar două becuri, un televizor, o maşină de spălat şi un frigider.Cu toate acestea s-a trezit că are de achitat facturi între 5.000 şi 28.000 de lei.

„Nu pot plăti facturile. Sunt enorme. Eu nu am fabrică aici în casă, să zic că folosesc non-stop curent. Acum iar nu avem curent şi e foarte greu. Copiii vin de la şcoală şi trebuie să se gră­bească să îşi facă temele îna­inte de întuneric, că apoi nu mai văd. Ca să avem lumină, avem o baterie de maşină la care am legat un bec mic. Tot aşa ne uităm şi la televizor. E legat la baterie. Ziua o încarc la serviciu şi până dimineaţa e descărcată", a povestit Dumitru Grila. Bărbatul spune că a ajuns la astfel de datorii după ce, în urmă cu un an, a citit un contor greşit.

Apoi a făcut zeci de sesizări, a cerut schimbarea contorului, însă problemele nu s-au rezolvat. Ultima factură de plată primită se ridică la aproape 300 milioane de lei vechi, cu tot cu penalizări. Reprezentanţii socie­tăţii de furnizare a curentului electric au spus abia acum că vor face o anchetă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Trei reţete de mâncăruri rapide pentru prânz jpeg
image png
cirese shutter1 jpeg
Politia, foto Shutterstock jpg
Eugen Tomac FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
combustibil masina istock jpg
colaj casa (44) jpg
image
image