Şi-au pierdut viaţa în urma unor operaţii la «Bagdasar-Arseni»

Ultima actualizare:

     Pacienții s-au infectat după intervenții chirurgicale minore
Pacienții s-au infectat după intervenții chirurgicale minore

Cinci pacienţi, cu vârste între 24 şi 51 de ani, care au fost internaţi la Spitalul “Bagdasar-Arseni” din Capitală, în perioada 10 – 31 august 2004, s-au îmbolnăvit de meningită cauzată de bacilul piocianic. Trei dintre ei au murit.

Bolnavii fuseseră internaţi în spital pentru afecţiuni ale coloanei vertebrale (hernie de disc, discopatie lombară). Medicii le-au făcut puncţii lombare sau mielografii, în urma acestor intervenţii fiind infectaţi cu piocianic. La acea vreme, potrivit registrului de la laboratorul de microbiologie al spitalului, a reieşit că, în perioada iunie-septembrie 2004, au fost constatate alte 74 de cazuri de infecţii cu bacil piocianic, care însă au reacţionat la tratamentul aplicat.

2010: În comă, din cauza stafilococului auriu luat în Spitalul CF 2

Amelia Antoniu
Amelia Antoniu

Soprana de operetă Amelia Antoniu şi Alice Preda au ajuns în comă de gradul IV din cauza unei bacterii (stafilococ auriu) luată din Spitalul CF 2 din Bucureşti. Soprana suferise o cauterizare a unei răni pe colul uterin, deoarece se pregătea să rămână însărcinată. La scurt timp de la operaţie, ei i s-a făcut rău. În acelaşi timp cu soprana, o altă femeie din spital, Alice Preda, a prezentat simptome identice. Ea făcuse un serclaj, fiind însărcinată în 14 săptămâni. Din cauza bacteriei, medicii au fost nevoiţi să-i extirpe uterul.

Alice Preda
Alice Preda


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bulletrain743 travel 1767532 jpg
Sosete albe  jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
rural
job jpg
image
image