Șoc la camerele de gardă ale spitalelor. Alcoolicii vin sub diferite pretexte și beau tot spirtul pe care îl găsesc

Ultima actualizare:

    Numărul alcoolicilor care vin la spitale sub diferite pretexte pentru a-și satisface setea cu spirtul din unitățile medicale este în creștereFoto: monitorulbt.ro
Numărul alcoolicilor care vin la spitale sub diferite pretexte pentru a-și satisface setea cu spirtul din unitățile medicale este în creștereFoto: monitorulbt.ro

Creșterea prețurilor a determinat alcoolicii să se reorienteze și să găsească soluții șoc pentru a-și satisface nevoile. Cadrele medicale de la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor se plâng că bețivii vin la camerele de gardă sub diferite pretexte și când prind ocazia beau tot spirtul pe care îl găsesc.

Potrivit monitorulbt.ro, ultimul exemplu s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute la camera de gardă a spitalului din Botoșani. Un bărbat a fost adus la spital cu o ambulanţă, însă odată ajuns la UPU a început să fie tot mai agresiv verbal cu cadrele medicale. Pentru că după examinarea medicilor de la urgenţe acesta nu avea nimic, dar pacientul continua să fie agresiv, a fost solicitată o ambulanţă pentru transportul lui la Secţia de Psihiatrie, pentru un consult de specialitate.

Cum a ajuns un bolnav să bea spirtul de la UPU

Pentru a nu da pacientul afară dar nici lăsat să facă scandal, personalul medical a decis ca bărbatul agresiv să fie dus într-un salon destinat pacienţilor non-critici, pentru a nu deranja celelalte persoane care aşteptau. Acolo, brusc bărbatul s-a liniștit iar ulterior personalul medical l-a văzut părăsind calm spitalul. În curând s-a elucidate și misterul: În cele câteva momente în care a rămas singur, botoșăneanul găsise un recipient cu spirt pentru dezinfecţie și îl golise. În urma sa au rămas medicii, asistentele și infirmierii mirați și o sticlă goală de spirt

Caz similar la Spitalul Orășenesc Săveni

Un caz asemănător a fost înregistrat zilele trecute şi la Camera de Gardă a Secţiei Săveni a Spitalului Judeţean. Potrivit medicilor, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Săveni, a ajuns la spital acuzând dureri de stomac şi ameţeli. Acesta a fost aşezat pe un pat în camera de supraveghere, unde i s-au recoltat probe pentru analize şi a fost perfuzat. La scurt timp, însă, când medicul a decis să îi mai verifice starea de sănătate, a găsit patul gol şi nici urmă de pacient. Au intrat la bănuieli pentru că dispăruse și sticla de spirt medicinal, folosit pentru dezinfectare la injecţii sau recoltare de analize. Totul s-a lămurit atunci când au găsit sticla goală, aruncată pe jos: bărbatul venise doar pentru a-şi satisface setea de alcool, după care s-a făcut nevăzut.

Citiți și

Un bețiv îşi bate copiii în timp ce este filmat: "Îţi dau de te omor!" VIDEO

Laura Lavric: «Ăsta e un beţiv.» Scandal de proporţii în Ansamblul «Ciprian Porumbescu», după ce solista a fost dată afară

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net