ŞOCANT! Părăsit de nevastă, un jandarm şi-a tăiat gâtul cu un cuţit

ŞOCANT! Părăsit de nevastă, un jandarm şi-a tăiat gâtul cu un cuţit

Ultima actualizare:

Colegii  au sunat la 112, iar o ambulanţă a ajuns la faţa locului, bărbatul fiind dus la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, informează evz.ro.

“Bărbatul, angajat al Grupării Mobile de Jandarmi din Cluj-Napoca, s-a tăiat în zona gâtului cu un cuţit, iar la ora aceasta nu ştim motivele care au stat la baza acestui gest. Jandarmul, în vârstă de peste 30 de ani, avea evaluările psihologice la zi şi era cunoscut ca având activitate sportivă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, Mariana Tecar.

Potrivit primelor informaţii, plutonierul major Marius Pintea a fost de serviciu în cursul nopţii, făcând parte din grupa operativă de intervenţii. În această dimineaţă, după ce a predat pistolul, jandarmul a mers în vestiar unde se mai aflau alţi doi colegi. Anchetatorii susţin că, într-un moment de neatenţie a celor doi, jandarmul şi-a tăiat gâtul cu un cuţit, secţionânduşi artera cartodidă.

Colegii jandarmului le-au declarat anchetatorilor că este foarte probabil ca gestul jandarmului să se datorează unor probleme personale pe care acesta le avea, fiind divorţat.

Bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, iar starea lui de sănătate este stabilă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
semafor jpeg
Regele Charles  foto   profimedia 1044327803 jpg
Zurich FOTO Shutterstock
jamie si sarah mccauley cnbc webp
Euro dolari lei bancnote bani FOTO Shutterstock jpg
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
kos adobestock jpg
masina bord istock jpg
image
image