Sorina Pintea, despre cazul de la Săpoca: «Suspiciunea e că asistentelor le-a fost frică»

Ultima actualizare:

    Sorina Pintea Foto: captură DIGI24
Sorina Pintea Foto: captură DIGI24

Cinci oameni au murit și alți opt au fost răniți de un pacient de la Spitalul Săpoca. Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat la DIGI24 că suspiciunile vizează două ipoteze: că bărbatul care a ucis și răniți atâția oameni ar fi fost deranjat de prezența unui alt pacient care fusese pus în pat cu el, dar și că asistentele care erau la serviciu ar fi fost "paralizate" de frică și nu au putut acționa.

Secția nu avea personal de supraveghere, întrucât nu era considerată periculoasă. Asistentele au auzit țipete în salonul 207 de la Săpoca și atunci au chemat două persoane de supraveghere de la o secție aflată la cinci metri distanță. Aceștia au fugit după pacientul scăpat de sub control. Personalul spitalului nu a fost cel care a oprit atacatorul, ci polițiștii.

„Nu cred că nu s-au auzit zgomote deloc, pentru că uşile celor două saloane erau deschise”, a spus Pintea. Ea a precizat că i se pare „imposibil ca în liniştea nopţii să nu se fi auzit nimic”, având în vedere că paturile sunt din metal şi este imposibil să nu se fi atins stativul metalic de paturi.

Sorina Pintea a afirmat că suspectează că asistentelor le-a fost frică și că această teamă le-a "paralizat": „El a atacat, dar nimeni nu a auzit nimic. Or, noaptea, în linişte, auzi orice zgomot. Suspiciunea mea este că li s-a făcut frică.  Repet, este o suspiciune. Nu a reieşit aşa din declaraţii. (...) A fost foarte interesant, dai telefon la 112, chemi muncitorii de supraveghere. E o chestiune pe care probabil anchetatorii o vor desluşi, pot să înţeleg că le-a fost frică, sunt convinsă că a deschis una dintre ele uşa, a văzut ce se întâmplă şi a chemat după ajutor, dar finalul e tragic”. De asmenea, ministrul a menționat că se va depunde plângere penală pentru neglijență în serviciu.

"Nu era în regulă să fie cazat cu un alt pacient"

Ministrul Sănătăţii a spus că agresorul a declarat că a avut anterior o altercaţie cu un alt pacient, dar ea suspectează că acesta a fost deranjat de faptul că alături de el, în pat, a fost pus un alt pacient, deşi iniţial el a fost de acord cu acest lucru, fapt consemnat oficial în documentele spitalului.

„Nu era în regulă să fie cazat în pat cu alt pacient, părerea mea este că a fost deranjat”, a spus Pintea.

Citește și:

Cum a fost prins criminalul de la Săpoca. Bărbatul a încercat să fugă din spital și a fost sedat

Poliţiştii care le-au prins pe criminalul de la Săpoca: «Portarul era fugărit de un pacient cu o bară metalică»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate william george charlotte louis jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
atac de cord Pixabay jpg
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
focul de artificii a atras mii de oradeni in centrul orasului foto mihai jurca n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net