Ţara a luat «foc». E mai cald ca în Sahara! Ghid practic pentru aceste zile toride

Ultima actualizare:

    Ieri au fost chiar şi 50 de grade Celsius la soare,  astfel că ştrandurile au fost luate cu asalt Foto: Sever Gheorghe
Ieri au fost chiar şi 50 de grade Celsius la soare, astfel că ştrandurile au fost luate cu asalt Foto: Sever Gheorghe

Trăim zile de foc. Un val de căldură sahariană a intrat ieri la noi în ţară, prin vest şi nord-vest. Astfel că harta este colorată acum în galben, portocoliu şi chiar roşu. Sunt codurile de caniculă emise de meteorologi. Ca să nu simtă toropeala, mulţi români au găsit salvarea: s-au bălăcit toată ziulica la ştrand.

Între 40 şi 50 de grade. Atât au arătat ieri termometrele aflate în bătaia soarelui. Cele mai mari temperaturi au fost înregistrate la Arad şi Drobeta Turnu-Severin, 37 de grade la umbră. Valori uriaşe pentru această dată, 36 de grade, au fost de-a lungul Dunării, dar şi în Capitală. Chiar şi la munte, în centrul ţării, au fost valori neobişnuit de mari: 31 de grade la Braşov şi 33 de grade la Sfântul Gheorghe.

Arşiţa caracteristică lunii cuptor a făcut prăpăd. Au leşinat oameni pe stradă, trenurile au avut întârzieri de zeci de minute, muncitorii s-au oprit ca să se adăpostească la umbră. A fost mai cald ca în Deşertul Sahara, unde ieri au fost 37 de grade. Ca să scape de fierbinţeala din apartamente, în jur de 1.500 de bucureşteni au dat năvală la Parcul acvatic Magic Place, din Crângaşi, încă de la primele ore ale dimineţii. S-au aruncat direct în bazine şi acolo au stat toată ziua. “Am ieşit doar ca să bem ceva şi să mâncăm. Decât să ne topească vipia, mai bine apa”, ne-a spus Cristi, care a venit la bălăceală cu gaşca de băieţi. Toboganele care-i aruncau pe oameni direct în apa salvatoare au fost ca nişte furnicare, la fel şi piscina cu valuri.

N-am ajuns la mare, dar ne simţim ca acolo. Valuri avem, apă din belşug, distracţie. Aşa combatem canicula”, este de părere Alexandru. O bălăceală bună la Crângaşi vă costă 30 de lei în timpul săptămânii şi 50 de lei în weekend. Şi azi e o zi numai bună de aruncat în apă. Cea mai caldă zi din acest an va fi astăzi, când termometrele vor indica până la 40 de grade, la umbră, în vestul ţării. Arşiţa se va domoli mâine, când un val de aer rece pătrunde dinspre nordul continentului şi ne va aduce în acest weekend averse de ploaie. 

Flash News

  • Bucureşti. Mai multe puncte de prim-ajutor şi 20 de corturi medicale anticaniculă au fost amenajate de către Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), transmite Mediafax. Corturile anticaniculă sunt dotate cu aer condiţionat, apă, personal medical, aparatură de specialitate şi toalete ecologice. Acestea pot fi găsite la Piaţa Victoriei, Piaţa Romană (rond ASE şi la metrou), Piaţa Universităţii (la Spitalul Colţea şi la Arhitectură), Piaţa Unirii (Magazin Unirea, pe Regina Maria şi în Piaţa 11 iunie), Piaţa Moghioroş, Piaţa C.A. Rosetti, Piaţa Iancului (metrou), Dristor (metrou), Parcul Herăstrau (intrarea Charles de Gaulle), Parcul Cişmigiu (vizavi de sediul PMB), Parcul Carol, Piaţa Roma, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, magazinul Bucur Obor şi la Gara de Nord.
  • Bucureşti. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABI), ieri s-au înregistrat în Capitală peste 30 de leşinuri în spaţii publice. În primele opt ore ale zilei, SABI a înregistrat 555 de solicitări, din care aproape 300 de urgenţe.
  • Budapesta. ”Cod roşu” în Ungaria, informează MAE. Inspectoratul de Meteorologie ungar a prelungit avertizarea meteorologică de caniculă ”cod roşu”, până astăzi, 8 iulie, când în mai multe localităţi din ţară temperaturile maxime vor atinge valori de 38-39 grade Celsius.
  • Bucureşti. Bisericile şi mănăstirile ortodoxe, în special cele din oraşe, vor fi deschise şi vor oferi spaţiu de adăpost şi apă persoanelor afectate de temperaturile extreme din aceste zile, a anunţat Patriarhia Română, citată de Mediafax. 

Miercuri va fi cea mai fierbinte zi din an

Astăzi va fi cea mai fierbinte zi din acest an. Sunt prognozate până la 40 de grade în vestul ţării şi  frecvent peste 35 de grade în restul ţării. Directorul ANM, Ion Sandu, a anunţat că în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare nu este exclusă posibilitatea ca azi să fie emis ”cod roşu” de caniculă, scrie Mediafax.  De mâine, temperaturile vor coborî cu 8 -14 grade. De pildă, azi în Banat vor fi până la 38 -40 de grade, iar sâmbătă vor fi doar 26 de grade. Vremea va deveni instabilă în toată ţara, dar din 12 iulie se va încălzi din nou.

Ce mâncăm şi ce bem pe caniculă 

Temperaturile foarte ridicate supun organismul unui stres permanent, iar efectele acestuia te pot trimite direct la spital. Asta, dacă nu ştii ce să mănânci şi ce să bei în aşa fel încât să-ţi ajuţi corpul să reziste caniculei. Hidratarea este esenţială! Iată mai jos câteva sfaturi pentru o alimentaţie corectă!

Consumă apă plată, limonadă şi ceaiuri

Pe timp de vară, mai ales în zilele caniculare, medicii recomandă, în primul rând, să ne hidratăm foarte bine organismul. Astfel, ar trebui să consumăm foarte multe lichide, cel puţin doi litri pe zi, dar nu orice fel de lichide. Apa plată este obligatorie! Când pleci de acasă trebuie să iei cu tine apă, pe care să o bei pe drum. Apoi, dacă stai acasă, pe lângă apă plată poţi consuma limonadă, ceaiuri din plante sau ceai verde. Evită în schimb cafeaua sau nesul, care deshidratează puternic, sucurile acidulate şi cele foarte dulci. Dacă ţi-e poftă de ceva dulce, decât să bei suc din fructe stoarse, mai bine mănânci fructul întreg. Sucul conţine o cantitate extrem de mare de apă şi zaharuri, în timp ce fructul este plin de vitamine, minerale şi nutrienţi. 

Fără grăsimi, prăjeli şi dulciuri 

Şi în ceea ce priveşte alimentaţia trebuie să fim atenţi. În sezonul cald, în zilele toride, este recomandat să consumăm cât mai multe legume, fructe proaspete şi salate. Sunt de evitat în această perioadă carnea grasă, grăsimile, prăjelile. Poţi consuma însă peşte slab, fructe de mare şi carne de pui. Pentru o hidratare optimă a organismului, este ideală o cură cu pepene roşu sau consumul de struguri. Şi merele sau piersicile sunt recomandate, deoarece conţin o mare cantitate de apă.  

Cum te îmbraci în zilele toride de vară

Dacă eşti nevoit să ieşi afară, într-o zi caniculară, hainele vor trebui alese cu grijă. Sunt recomandate ţesăturile naturale, culorile foarte deschise şi produsele vestimentare lejere. În acest fel, îţi vei proteja pielea, care va respira în voie şi vei evita transpiraţia excesivă. 

Optează pentru ţesături naturale precum bumbacul, inul sau mătasea. Poartă rochii, fuste, bluze sau pantaloni de culoare deschisă: alb, bej, bleu şi evită nuanţele închise, pentru că acestea atrag soarele şi vei simţi că stai ca într-un cuptor. Nu uita de pălăria de soare şi de ochelarii cu protecţie împotriva razelor ultraviolete. Hainele trebuie să fie lejere, pentru ca aerul să circule în voie, iar pielea să poată respira. Dacă te pregăteşti pentru zilele de caniculă şi mergi la cumpărături, iată mai jos câteva idei din care să te inspiri!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net