Tatăl adoptiv al Sorinei a plecat în SUA

Ultima actualizare:

    Familia Săcărin mai are de aşteptat până la finalizarea adopţiei
Familia Săcărin mai are de aşteptat până la finalizarea adopţiei

Bărbatul care a adoptat-o pe Sorina a plecat în Statele Unite ale Americii, joi dimineață. Potrivit romaniatv.net, Gabriel Săcărin a plecat alături de fiul său, iar soția sa a rămas în țară cu Sorina.

Plecarea vine după ce acesta a fost audiat, miercuri, ore bune la Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție. Dosarul prin care procurorul general interimar, Bogdan Licu, solicita interzicerea părăsirii ţării de către Sorina, fetiţa adoptată de o familie de români din SUA şi preluată cu forţa de la asistentul maternal a ajuns, tot joi, la Tribunalul Olt, acolo unde a fost strămutat. 

Sorina a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi care a crescut-o, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. La sfârșitul lunii iunie, părinţii adoptivi ai Sorinei au depus prin fax, la instanţă, o cerere prin care cer să fie despăgubiţi pentru perioada cât stau în țară, pentru că nu își pot lua salariile în SUA.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medium shot woman studying library jpg
Ceas femei. Sursa de imagine: Dmitri Gromov / Shutterstock.com
Bilanţul SRI 2021 - 22 iun 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
tren cfr foto Adevarul eu jpeg
dacia logan jpg
furtuna bucuresti (1) jpg
salzburg png
7a2a45b4 6d83 4b1d 82f9 b4f245118257 jpg
image
image