Testele rapide de salivă din școli au fost epuizate. Ministerul Educației, scrisoare către DSP
Testele din şcoli sunt insuficiente chiar și pentru administrarea din prima zi a săptămânii, luni, 13 decembrie, conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, precizează Ministerul Educaţiei.
„Vă rugăm să ne transmiteți cu celeritate graficul de aprovizionare eșalonată cu teste de salivă, în condițiile în care testele primite au fost distribuite integral către unitățile de învățământ pentru administrare în săptămâna 6-12 decembrie, iar diferența rămasă nu acoperă necesarul pentru săptămâna 13-19 decembrie, fiind insuficientă chiar și pentru administrare în prima zi a săptămânii – luni, 13 decembrie, conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene”, se arată în scrisoarea Ministerului Educaţiei.
O altă solicitare făcută de către Ministerul Educației către DSU a fost aceea ca testele să fie livrate ambalate individual sau două teste într-un set.
Rezultate fals pozitive la testele rapide de salivă
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a atras atenția asupra rezultatelor testării pe bază de salivă din şcoli. Rafila a spus că este ”surprinzător de mare” rata de teste fals pozitive înregistrate după ziua de luni, prima în care s-au folosit aceste teste.
Citește și: