Tibi Ușeriu continuă cursa după 5 zile și 350 de kilometri de mers

Ultima actualizare:

    Tibi Ușeriu este în acest moment eroul României
Tibi Ușeriu este în acest moment eroul României

Tibi Ușeriu este omul în jurul căruia s-a strâns în aceste zile toată România. La mii de kilometri distanță de țară, în nordul înghețat al Canadei, românul a luat startul pe 30 ianuarie în cea mai dură cursă din lume, Yukon Arctic Ultra. După cinci zile și 350 de kilometri, românul nostru este tot în picioare și nu se lasă.

”Nu are raclete pentru zăpadă, a avut probleme cu stomacul, are o degerătură, e un frig crâncen, iar elvețianul cu care s-a luptat mai toată cursa are un avans serios”, spunea ieri dimineață fratele lui Alin. Cum este acolo?”Traseul este de o frumusețe ireală : o linie albă fără sfârșit, ce șerpuiește până se pierde în zare. Poteca trece peste zeci de lacuri înghețate. Când ajungi la capătul unui lac, trebuie să urci și să cobori un deal ca să ajungi la următorul lac. Uneori ajungi în albia înghețată a unui râu, cu pădure de ambele parți. Totul e înghețat, e o liniște stranie. Nu mai ninge de câteva zile, așa că traseul e bine bătătorit, se circulă destul de des cu snow-mobilele. Pe lacuri însă bate vântul cu putere și aduce zăpadă proaspătă, poteca se pierde și sania se opintește în movilele de zăpadă viscolită. Zonele în care bate vântul sunt cam de 400 metri și te storc de toată energia pe care o ai”, sunt trăirile lui Tibi împărtățite fratelui său.

Tibi Ușeriu rezistă deși are dureri

”E frig, atât de frig încât fără foc simte că nu o mai scoate la capăt.

Cum nu poate mânca aproape nimic, corpul nu mai are energie să se încălzească. Simte cum îi ngheață treptat și la un moment dat trebuie să se oprească, altfel s-ar transforma într-un bloc de gheață.

Când e pe un lac nu poate face foc, că nu-s lemne. Trebuie să-și drămuiască cu înțelepciune resursele ca să ajungă la capătul lacului, unde poate face foc, așa că tot timpul se uită cât mai are până la o pădure”, răspunde Alin când este întrebat cât de greu îi este fratelui său. Deocamdată Tibi nu are decât acea mică degeratură pe un deget de la picior, căpătată după a patra zi dar medicii spun că în continuare poate să alerge. Important este că a trecut de mult de zona unde anul trecut a abandonat cursa după ce îi degeraseră degetele de la picioare:”Zice că durerile-s cam mari în zonele degerate. Și el rar zice că-l doare ceva”, recunoaște Alin Ușeriu. Click! îi ține pumnii românului nostru. Suntem alături de tine până la capăt, Tibi!

Citiți și

Tibi Ușeriu a mers 150 km în 40 de ore în ultramaratonul de la Polul Nord

Ce a făcut Tibi Ușeriu după ce a câștigat maratonul infernal de la Polul Nord

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net