Tot ce trebuie să ştii despre a doua etapă de vaccinare anti-COVID. Unde și cum te programezi

Ultima actualizare:
Un aparținător poate înscrie pe platformă maximum 10 persoane
Un aparținător poate înscrie pe platformă maximum 10 persoane

Vineri, 15 ianuarie, începe oficial cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare, destinată vârstnicilor, persoanelor cu boli cronice şi celor care deservesc activităţi esenţiale. Cei aflaţi în aceste categorii se pot programa pe platforma online, începând cu ora 15.00. Vaccinarea propriu-zisă va începe luni dimineaţă.

Categoriile de persoane incluse în această etapă 

  • Vârstnicii de peste 65 de ani; 
  • Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă: diabet zaharat, obezitate, boli metabolice, congenitale, afecţiuni cardiovasculare cronice, afecţiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, neurologice, hepatice, autoimune şi alte condiţii de imunodepresie severe;  
  • Persoanele care deservesc activităţi esenţiale. Din această categorie fac parte: personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi a autorităţii judecătoreşti; personalul din sectorul economic vital; din învăţământ şi creşe; personalul poştal şi din curierat; personalul din înaltele instituţii ale statului (Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere); personalul cultelor religioase şi din mass-media.

Cum te poţi programa 

  • Online (pe programare.vaccinare-covid.gov.ro);  
  • Prin call-center (tel. 021.414.44.25, număr unic la nivel naţional, sau la call-center-urile fiecărui judeţ); 
  • Prin medicul de familie;  
  • Apelând la un apropiat care să te înscrie online; 
  • O altă modalitate este prin direcţia de asistenţă socială din primării.  

Pe platforma online, îţi poţi face cont, dar programarea pentru vaccinare e disponibilă după ora 15.00. În cadrul programării, îţi alegi ziua, ora şi centrul de vaccinare pe care le doreşti. Apoi primeşti pe telefon un mesaj de confirmare. Vaccinarea începe luni, 18 ianuarie. 

 

Ce metodă de înscriere alegi 

Angajaţii din domenii-cheie vor fi înscrişi pe platformă de către angajator. Cei cu boli cronice trebuie să fie înscrişi de către medicul de familie, acesta fiind singurul care le cunoaşte şi poate atesta bolile de care suferă. Persoanele de peste 65 de ani pot opta pentru celelalte metode (medic de familie, online sau telefonic). „Medicul de familie va trebui apoi să programeze manual pe platformă fiecare pacient care a anunţat că doreşte vaccinarea. Va fi un volum mare de muncă, aşa că aşteptaţi-vă să dureze mai mult. Astfel, cel mai simplu şi rapid ar fi să te înscrii personal”, recomandă Raluca Zoiţanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Se amenajează 750 de centre la nivel naţional 

Pentru etapa a doua, autorităţile pregătesc 750 de centre de vaccinare, amenajate în diverse locaţii, de la săli de sport şi şcoli, până la foste cantine, cinematografe, cămine culturale. Până acum sunt gata doar jumătate, anunţă coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiţă, citat de Hotnews. El a estimat că după 20 ianuarie toate centrele vor fi funcţionale. 

Bine de ştiut! 

  • Nu există o prioritizare a categoriilor de persoane din această etapă; nu se vor vaccina mai întâi profesorii sau mai întâi cei cu boli cronice, dă asigurări medicul Raluca Zoiţanu. Imunizarea se va face în funcţie de programări, de organizarea locală a centrelor de vaccinare. 
  • Nu aştepta să te sune medicul de familie să te întrebe dacă doreşti vaccinul. Pentru medici, urmează oricum o perioadă supraaglomerată. Dacă vrei să te vaccinezi, ia singur iniţiativa! 
  • În mediul rural vor fi caravane ce vor asigura vaccinarea bătrânilor care nu se pot deplasa. O altă variantă ar fi ca primăriile să pună la dispoziţie mijloace de transport până la centrele fixe. 
  • După vaccinare, vei primi o adeverinţă doveditoare (fie electronic, fie pe hârtie), care îţi permite să ţii evidenţa între primul vaccin şi rapel. 

Poţi alege între Pfizer și Moderna? 

În București, vor fi 50 de centre de vaccinare, cel mai mare fiind amenajat la Romexpo
În București, vor fi 50 de centre de vaccinare, cel mai mare fiind amenajat la Romexpo

Prima tranşă a serului produs de Moderna a ajuns miercuri dimineaţa în Bucureşti. E vorba despre o tranşă simbolică, însă vor veni mai multe, iar în perioada următoare cele două vaccinuri vor fi folosite în paralel. Poţi să alegi între ele? Potrivit coordonatorului campaniei, Valeriu Gheorghiţă, personalul din centrele de vaccinare decide cu ce ser să te imunizeze, „nu putem lăsa la libera alegere, pentru că nu vor fi suficiente doze. Dar e important să fim flexibili”.  

Peste 167.600 de români s-au vaccinat până acum

În România, campania de vaccinare a început la 27 decembrie, cu personalul medical. Până joi seara, peste 167.600 de români erau vaccinaţi cu serul produs de Pfizer. Ei îşi vor primi rapelul în perioada următoare, în paralel cu populaţia cuprinsă în etapa a doua. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net