Tradiţii pentru spor şi sănătate la Sărbătoarea Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul
An de an, la 20 iulie, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare îl prăznuieşte pe marele prooroc a lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, mustrătorul împăraţilor care s-au îndepărtat de credinţă, sfântul care i-a pedepsit pe proorocii mincinoşi, mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc.
Ce spune Scriptura despre Proorocul Ilie Tesviteanul
Dintre proorocii Vechiului Testament, Sf. Ilie Tesviteanul este „văzătorul" de Dumnezeu, aşa cum spune Sfânta Scriptură în Cartea a treia şi în Cartea a patra a Regilor. Patria Sfântului Ilie a fost ţara Galaadului, care se învecina cu cetatea Tezvi, ţinut care i-a influenţat şi numele de Tesviteanul. De la naştere, cu aproape 900 de ani înainte de întruparea lui Hristos, tatăl său, Sovac, un preot al Legii Vechi, a avut o viziune: el a văzut mai mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe „vorbind cu pruncul, învelindu-l cu foc şi băgându-i foc în gură să mănânce". Emoţionat de vedenia aceasta neobişnuită, preotul Sovac s-a dus la Ierusalim şi le-a povestit preoţilor despre ciudata vedenie; unul dintre preoţii care i-a ascultat povestea, un înainte văzător, l-a liniştit: „Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu , căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Râvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul". Şi profeţia făcută s-a împlinit: când pruncul a crescut şi a ajuns la vârsta desăvârşită, a primit harul prorocirilor, devenind un mare propovăduitor al dreptei credinţe.
În acea vreme, peste Israel domnea împăratul Ahab. După căsătoria acestuia cu prinţesa păgână Izabela din Sidon, Ahab a introdus în regat cultul zeului Baal, un fals Dumnezeu şi nu s-a mai închinat la Templul din Ierusalim. Impresionat de îndepărtarea de la credinţă a poporului lui Israel, Sf. Ilie l-a avertizat pe rege să renunţe la idolatrie şi să nu-i mai prigonească pe creştini. Altfel, cu toţii, atât Ahab, cât şi poporul lui Israel, cel orbit şi înşelat de el, vor fi aspru pedepsiţi de Dumnezeu: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu!" (III Regi 17, 1). După această avertizare, a urmat o mare secetă; pământul n-a rodit, iar foametea s-a răspândit în tot ţinutul şi sufereau şi, oamenii şi animalele.
În timpul secetei, Dumnezeu i-a cerut lui Ilie: "Du-te de aici, îndepărtează-te către răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo" ( III Regi 17, 3-4). Din două motive l-a îndemnat Dumnezeu pe prooroc să plece pe malul râului: pe de o parte, llie ar fost cruţat de răzbunarea Izabelei , dar şi de foamete şi de sete. După ce a secat râul din care Ilie bea apă, iar corbii nu-i mai aduceau mâncare, Dumenezeu l-a trimis la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă, pentru a vedea cât de cumplite sunt efectele secetei, nu numai asupra bogaţilor, cât şi pentru săraci.
Minunile Sf. Ilie au continuat în vremea secetei, care a durat trei ani şi jumătate. Pentru a dovedi puterea adevăratului Dumnezeu, proorocul i-a propus lui Ahab o confruntare cu idolul: preoţii lui Baal să ridice un jertfelnic ( un altar pe care era jertfit un viţel), iar lemnul jertfelnicului trebuia să fie aprins cu ajutorul focului coborât din cer. Sfântul Ilie trebuia să procedeze la fel. Scriptura spune că la demonstraţia care s-a desfăşurat pe muntele Carmel a participat tot poporul lui Israel. În zadar s-au rugat cei 450 de preoţi ai idolului Baal, aşteptând minunea. Semnul mult aşteptat nu a venit.
La rândul lui, Ilie a pregătit jertfa şi s-a rugat ca poporul să ştie cine este adevăratul Dumnezeu. După rugăciunea Sfântului Ilie, brusc a coborât foc din cer, iar ploile binecuvântate s-au revărsat peste tot ţinutul. Prin confruntarea cu proorocii mincinoşi ai lui Baal, Sfântul Ilie a dovedit regelui şi poporului evreu că Dumnezeul Său este Dumnezeul cel adevărat. Pentru credinţa lui, Sf. Ilie a fost ridicat la cer cu trupul, într-un car tras de cai, fără să treacă la cele veşnice prin poarta morţii, iar ucenicul lui, Elisei, a fost martor al minunii.
„Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament, dar despre el se face referire şi în Noul Testament, lucru ce recunoaşte viaţa şi proorocirile pe care Sfântul Ilie le-a făcut. În România , multe persoane s-au învrednicit să poarte numele Proorocului. Părinţii şi naşii aleg acest nume de botez pentru copiii lor, un nume reprezentativ pentru creştinism. Sfântul Ilie este invocat adesea în timpul verii, pentru a mijloci aducerea ploilor, pentru a alunga seceta. Sfântul Ilie reprezintă un model pentru toţi cei care-i cunosc viaţa şi învăţătura", precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
În multe zone din ţară , de Sfântul Ilie se mai păstrează tradiţia recoltării mierii de albine, cunoscută sub numele de „retezatul stupilor". Datina este împlinită de bărbaţi credincioşi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. La masa festivă sunt invitaţi prieteni şi rude să deguste mierea şi să cinstească un păhărel de ţuică îndulcită cu miere nouă. Se spune că ritualul atrage prosperitate în casele apicultorilor, apărându-le stupii de furtul manei.
În ziua praznicului, oamenii nu trebuie să stea la umbra unui carpen, deoarece dracul este atras de acest pom şi se piteşte printre crengile copacului. Atunci, Proorocul Ilie, care-l urmăreşte şi vrea să-l pedepsească pe drac, poate să-i pedepsească, din greşeală, pe cei care se adăpostesc sub carpen. .La sărbătoarea de Sfântul Ilie se fac slujbe de pomenire a morţilor (Moşii de Sânt-Ilie). Cu acest prilej, în lăcaşurile ortodoxe se slujesc pachete cu bucate, în care se pun şi mere dulci, apoi ofrandele se împart săracilor.
Tradiţia spune că, până în ziua praznicului, pentru a nu-l supăra pe Prooroc, nu se mănâncă mere, fructele preferate ale Sfântului Ilie. Abia după ce se sfinţesc la biserică, credincioşii împart mere copiilor, prietenilor, rudelor şi săracilor. Respectând această tradiţie, merele dulci se păstrează mai bine şi devin mai gustoase.
Sf. Ilie este şi ocrotitorul recoltelor, iar credinţa şi curajul lui sunt exemple pentru creştinătate. În această zi se stropesc cu aghiasmă ogoarele pentru ca ele să aducă rod bogat în anul următor.
Tot în ziua praznicului, se sfinţeşte la biserică şi busuiocul. Acum se fac provizii de busuioc şi de alte plante de leac, se usucă şi se păstrează în farmacia casei.
În general, în ziua praznicului nu plouă. Dumnezeu nu-i spune Sfântului Ilie când este ziua lui, pentru ca acesta să nu trimită pe pământ furtună şi trăznete prin care să-i pedepsescă pe oameni pentru păcatele lor. Dacă Sfântul insistă să afle când este ziua lui, atunci Dumnezeu îi spune că aceasta a trecut de mult.
Dacă în ajunul praznicului sau după ziua prăznuirii ploile sunt însoţite de trăznete şi de fulgere, credincioşii surprinşi pe drum de vremea rea trebuie să-şi facă semnul crucii cât mai des, până ajung la un adăpost. Tradiţia spune că, atunci când Dumnezeu i-a dat biciul Sfântului Ilie, cu care să-i pedepsească pe draci, i-a spus să-i ocrotească de orice rău pe toţi oamenii care-şi fac semnul crucii, iar dracii să nu aibă putere asupra lor.
Dacă tună şi fulgeră în această zi, alunele şi fructele din livezi vor avea viermi.
În tradiţia populară, la data de 20 iulie este celebrat Sant Ilie, o divinitate Solară şi meteorologică, care aduce ploaie, provocă trăznete, tunete şi incendii. Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, care leagă şi dezleagă ploile, ziua zeului solar (Sant-Ilie) era considerată ca fiind mijlocul sezonului pastoral.
