Traian Băsescu cere Guvernului şi Parlamentului să interzică intrarea în România a membrilor unui partid din Ungaria

Ultima actualizare:

"Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă", a declarat şeful statului.

Preşedintele Băsescu a spus că Jobbik este un partid "extremist", care nu are responsabilitate pentru Europa unită, ci pentru interesele lui mărunte.

El a mai spus că în Europa se constată o creştere a ponderii partidelor extremiste.

"Dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta", a mai spus Traian Băsescu.

Şeful statului a anunţat că va avea o discuţie extrem de aplicată cu ocazia primului CSAT, pe acest subiect.

"Libertatea, democraţia, dreptul de mişcare, la liberă exprimare nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, face rău altora. Jobbik este un partid extremist de care le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta şi nu îi acceptă în alianţă. Nu văd de ce ne-ar fi nouă ruşine să îi dăm afară sau să nu mai aibă acces în România", a mai declarat Traian Băsescu, precizând că modul de comportament de la Târgu Mureş justifică o astfel de măsură împotriva acestui partid.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
Joan Prince Crandall captura video jpg
Justin Walley  Victoria  profimedia jpg
trezit jpg
BRAT jpg
pinakida parking viral(1) (1) jpg
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
image
image