Traseul bolnavului de COVID. Care sunt pașii legali, în funcție de simptomele pe care le ai

Ultima actualizare:

Nimic nu mai e lăsat la voia întâmplării. Autoritățile au stabilit prin lege care sunt pașii de urmat de către orice român care se îmbolnăvește de COVID, de la primele simptome, până la ieșirea din izolare. Ordinul nr. 3.009/2021 prevede unde te poți testa, cine îți dă tratamentul și când să suni la ambulanță.

caseta dreapta in pag5 1 jpeg

De la primele simptome

Începi să ai simptome „de răceală”, te simți obosit, te doare capul, ai febră, tușești? Trebuie neapărat să te testezi. Potrivit legii publicate la începutul acestui an în Monitorul Oficial, te poți adresa:

a) medicului de familie;

b) unui laborator care efectuează teste pentru detecția virusului SARS-CoV-2;

c) la o farmacie care efectuează teste rapide pentru detecția virusului SARS-CoV-2;

d) sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112. Vei aștepta ambulanță la adresa comunicată, urmând ca echipajul serviciului de ambulanță județean/SABIF să te evalueze și să te testeze.

e) camerei de gardă a unui spital (UPU/CPU).

Dacă rezultatul unui test rapid este negativ, însă totuși prezinți simptome, vei fi testat și cu un test PCR. Dacă și acesta e negativ sau neconcludent, dar există suspiciune mare de COVID (simptomatologie, tomografie sugestivă, context epidemiologic), vei fi asimilat pacientului infectat și internat într-o unitate COVID. Dacă rezultatul testului e pozitiv, dar ai o formă ușoară, fără necesar de oxigen, vei ține, mai departe, legătura cu medicul de familie.

Dacă rezultatul testului e pozitiv

-      pentru testele efectuate în farmacie sau laborator, persoana bolnavă are obligația de a contacta și informa medicul de familie căruia îi va prezenta rezultatul. În cazul în care pacientul nu are medic de familie, acesta se va adresa direcției de sănătate publică (DSP). Medicul de familie are obligația luării în evidență și monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective și transmite direcției de sănătate publică fișa de monitorizare a persoanei izolate.

-      pentru testele efectuate la pacienții internați în unități sanitare, aceștia vor fi izolați imediat în zonele COVID-19.

-      pentru testele efectuate în camera de gardă a unui spital (UPU/CPU), în funcție de forma de boală și prezența/absența factorilor de risc, bolnavii vor fi direcționați către centrele de evaluare. Acestea sunt unități funcționale organizate la nivelul spitalelor, având ca structură minimă: cabinet de consultații și tratament și/sau structură de spitalizare de zi, după caz, laborator de analize medicale și laborator de radiodiagnostic (aparate pentru radiografie sau tomografie computerizată).

Dacă ai simptome

Pacienții asimptomatici vor fi izolați la domiciliu și monitorizați de medicul de familie pentru o perioadă de 10 zile. Monitorizarea se face zilnic, prin consultație medicală la distanță. Pentru pacienții care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie, monitorizarea zilnică este efectuată de către direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București.

Pacienții simptomatici vor fi trimiși către centrele de evaluare sau către spitale, în funcție de simptome și de factorii de risc ai fiecăruia în parte.

-      Astfel, cei fără factori de risc, care au simptome ușoare, vor fi tratați la domiciliu.

-      Cei fără factori de risc, dar cu manifestări medii, vor fi îndrumați spre centrele de evaluare. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, de săptămâna viitoare ar urma să fie deschise 160 de centre de evaluare pentru pacienții COVID și va fi disponibilă o hartă interactivă a centrelor, la nivel național.

-      Cei cu factori de risc, dar menifestări ușoare sau medii vor fi direcționați prin 112 sau se vor deplasa cu transport propriu spre centrele de evaluare pentru a decide ce tratament li se potrivește și dacă au nevoie de internare.

-      Cei cu factori de risc, care prezintă semne de agravare a bolii, vor fi direcționați către un spital, prin intermediul 112.

Când se recomandă antivirale

Antiviralele cu administrare orală se pot prescrie pentru administrare la domiciliu doar dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:

-      se inițiază la pacienți în primele 7 zile de boală (faza virală a bolii);

-      sunt prescrise de către medicul care a evaluat pacientul, după evaluarea corespunzătoare pentru excluderea contraindicațiilor: clinică, biologică, imagistică;

-      continuarea monitorizării pacientului de către medicul de familie pe parcursul tratamentului și ulterior, până la vindecare. Antiviralele orale se administrează în regim ambulatoriu doar pe bază de prescripție medicală. În schimb, medicația antivirală cu administrare parenterală se utilizează doar în mediul spitalicesc. Anticorpii monoclonali pot fi administrați în centrele de evaluare în regim de spitalizare de zi.

Traseul bolnavului, așa cum apare în Ordinul 3.009/2021
Traseul bolnavului, așa cum apare în Ordinul 3.009/2021

Stai în izolare 10 zile

Conform noii legi, perioada de izolare a bolnavului de COVID se reduce de la 14 la 10 zile. Medicul de familie va declara pacientul vindecat la sfârșitul celor 10 zile de monitorizare pe baza rezultatelor monitorizării zilnice, prin consultația medicală la distanță, considerând drept criterii de vindecare absența manifestărilor clinice pe parcursul perioadei de monitorizare. Starea de vindecat va fi comunicată în scris prin scrisoare medicală transmisă prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică la distanță direcției de sănătate publică județene/a municipiului București, care are obligația introducerii statutului de vindecat în platforma Corona Forms în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net