TRIST 900 de salariaţi de la Oltchim vor fi concediaţi

TRIST 900 de salariaţi de la Oltchim vor fi concediaţi

Ultima actualizare:

Persoanele care vor fi concediate vor primi salarii compensatorii, a spus, miercuri, administratorului judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, citat de Mediafax.

„Vor fi disponibilizate, probabil, 900 de persoane, limita pe care am stabilit-o este 1.050 de persoane, calculată în funcţie de suma minimă necesară ca reducere a costurilor cu salariile, care este un milion de euro pe lună. Cei care pleacă vor primi plăţi compensatorii, conform Contractului Colectiv de Muncă”, a declarat Piperea.

Guvernul a decis alocarea a maximum 7 milioane lei pentru plăţile compensatorii acordate persoanelor ce vor fi disponibilizate de la compania Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), prin hotărâre aprobată în şedinţa de miercuri.

Piperea a mai precizat că, cel târziu în lunile septembrie –octombrie, Oltchim va fi privatizat şi ar fi bine ca societatea să fie cumpărată fără datorii.

Acesta a precizat că datoria combinatului este de 793 milioane de euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Maini adolescent cu catuse FOTO Getty Images Plus jpg
radu giovani jpg
banner masina arsa png
image png
image png
buric femeie jpg
tumisu brain 7314501 jpg
image png
image
image