Tulcea: A fost găsită şi cea de-a doua fată dispărută în Dunăre

Tulcea: A fost găsită şi cea de-a doua fată dispărută în Dunăre

Ultima actualizare:

    Sursă foto: ISU Tulcea
Sursă foto: ISU Tulcea

Pompierii şi scafandrii au reuşit să găsească, joi, şi trupul celei de-a doua fete dispărute în Dunăre, în judeţul Tulcea, la începutul acestei săptămâni, după ce în urmă cu câteva ore a fost descoperită sora sa, ambele fiind observate în aceeaşi zonă.

"În jurul orei 13:00, a fost găsit trupul neînsufleţit al celeilalte minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea. Acesta a fost găsit în aceeaşi zonă ca al surorii ei, fiind recuperat şi adus la mal”, a anunţat Poliţia Judeţeană Tulcea. 

Joi dimineaţă, mai mulţi marinari au observat trupul neînsufleţit al uneia dintre cele două fete, cea de 12 ani, în timp ce plutea la o distanţă de aproximativ 400 de metri în aval de la locul în care ar fi intrat în apă şi la aproximativ 50 de metri distanţă de mal. 

 Cele două surori au dispărut, luni după-amiază, după ce una dintre fete a alunecat în Dunăre, în zona portului Isaccea, iar cealaltă a intrat după ea să o salveze. Ele au fost căutate începând de luni de pompieri şi scafandri.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pastila png
ro alert webp
ambulanta  foto shutterstock jpg
Telefon - factura FOTO Shutterstock
mihail si gavriil jpeg
855602630 1643855367535894 3928890616345521326 n jpg
top view black friday assortment black background jpg
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
image
image