Ultimii 3 pacienţi de la Spitalul Militar, externaţi după "Colectiv"

Ultima actualizare:

    Cei trei tineri, externaţi, se aflau şi ei în club în noaptea tragedieiFoto: Arhiva personală
Cei trei tineri, externaţi, se aflau şi ei în club în noaptea tragedieiFoto: Arhiva personală

Veşti bune pentru trei pacienţi care au fost trataţi la Spitalul Militar după tragedia din Clubul "Colectiv" din 30 octombrie. Medicii au stabilit că aceştia pot fi externaţi şi vor putea petrece sărbătorile casă, în familie.

La aproape două luni de la tragedie, 29 de victime ale incendiului sunt încă internate, dintre care o persoană se află în stare critică. În spitalele din Bucureşti, medicii tratează zece victime ale incendiului din 30 octombrie, dintre care un pacient se află în stare foarte gravă, a anunţat marţi Ministerul Sanatatii. 

Astfel, la Spitalul Militar Central erau internaţi trei pacienţi, la Spitalul Grigore Alexandrescu şi la Spitalul de Urgenţă - câte doi pacienâi, iar la Spitalul Bagdasar Arseni, la Spitalul Elias şi la Spitalul C.C. Iliescu - câte un pacient. Până în prezent au fost externate 70 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară. Totodată, 39 de persoane au fost transferate în spitale din străinătate. În clinicile din afară sunt internaţi 19 răniţi în stare stabilă, dintre care un cetăţean german. Astfel, în Belgia sunt internate opt persoane, iar în Israel - o persoană.  În Olanda şi Marea Britanie sunt internate câte trei persoane, iar în Austria şi Germania - câte două persoane. Numărul persoanelor decedate în incendiul din Club Colectiv a ajuns la 63, după ce încă un tânăr de 30 de ani a încetat din viaţă recent într-un spital din Marea Britanie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image