Ultimul sfârșit de săptămână în care Calea Victoriei este pietonală. Bucureștenii vor fi răsfățați cu Spot Light-„Festivalul Luminii”

Ultimul sfârșit de săptămână în care Calea Victoriei este pietonală. Bucureștenii vor fi răsfățați cu Spot Light-„Festivalul Luminii”

Ultima actualizare:

Capitala României marchează ultimul week-end din programul „Străzi Deschise-Promenadă Urbană” cu un eveniment special pe Calea Victoriei. Este vorba de „Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii”, un eveniment organizat între 9 și 11 octombrie, care transformă cele mai importante clădiri de pe strada emblemă a orașului într-o scenă a spectacolelor multimedia.

Instalație participantă la Spot Light 2026
Instalație care va fi proiectată pe Teatrul Odeon. Foto: spotlightfestival.ro Foto: spotlightfestival.ro

Ce vă așteaptă la Spot Light-„Festivalul Luminii” 

De vineri până duminică, între orele 19.00 și 23.00, în 19 locații, vor putea fi admirate proiecte care îmbină tehnologiile laser și AI cu muzica și lumina. Organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, Spotlight aduce seri de artă, lumină și tehnologie pe un traseu de peste 7.000 mp de spațiu expozițional, cu 16 artiști din 7 țări. În spatele spectacolelor stau peste 300 de tone de echipamente, 20 de videoproiectoare laser și peste 200 de surse de lumină.

Instalație Participantă la Spot Light 2026
Instalație multimedia amplasată în Piața George Enescu. Foto: spotlightfestival.ro Foto: spotlightfestival.ro

Programul Spot Light-„Festivalului Luminii” 2026

Pe 10 și 11 octombrie, în fața Muzeului Național de Artă al României, de la ora 19:00, are loc un „război” al DJ-ilor multimedia TOESUP și Denis Kablat. Aceștia transformă în timp real aplauzele, vocile și sunetele participanților în muzică, iar publicul votează piesele și decide câștigătorul battle-ului. Seara continuă, între 21:00 și 22:30, cu un show live susținut de POLTOM. Programul și locațiile exacte ale spectacolelor pot fi descoperite pe siteurile arcub.ro și spotlightfestival.ro.   

Restricții de trafic pentru „Festivalul Luminii”

Traficul rutier se va restricționa vineri, 9 octombrie, între orele 21:00-00:00, iar sâmbătă & duminică, 10-11 octombrie, între orele 19:00 – 23:00, după cum urmează: 

-pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Bd. Dacia și Piața Națiunilor Unite (zona pod), fără afectarea celor două intersecții; 

-pe Bd. Dacia, segmentul cuprins între Calea Griviței și Piața Romană, pe ambele sensuri de mers 

-pe strada Știrbei Vodă, pe segmentul cuprins între strada Ion Câmpineanu și Calea Victoriei; 

-pe Calea Victoriei pe segmentul cuprins între Bd. Dacia și strada C.A. Rosetti; 

-strada Georges Clemenceau și strada Episcopiei.  

Pe durata restricțiilor se va asigura o bandă de urgență pentru accesul auto la instituțiile din zona afectată. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
carla georgescu captura video jpg
Pizza, foto Shutterstock jpg
sofer de tir jpg
Prințul Harry  GettyImages 2295150353 jpg
mere pexels jpg
rares cojoc claudia dumitru colaj instagram jpeg
femeie pat spital jpg
image
image