Un bărbat din Buzău şi-a îngropat mama în curte, ca să-i ia pensia

Ultima actualizare:

    Ginel Stegaru, săteanul care a fost în stare de o asemenea oroareFoto: Iulian Bunilă
Ginel Stegaru, săteanul care a fost în stare de o asemenea oroareFoto: Iulian Bunilă

Cumplit! Ginel Stegaru, din satul Puieştii de Jos (Buzău), a ascuns-o pe mama sa, moartă, aproape jumătate de an, ca să-i încaseze pensia. Grozăvia a ieşit la iveală după ce poştăriţa din comună i-a alertat pe poliţişti. Oamenii legii au găsit cadavrul sub un morman de frunze uscate şi resturi de ciment. Individul a fost lăsat în libertate.

Episod halucinant! Ginel Stegaru are 51 de ani şi trăieşte din lucrul cu ziua prin gospodăriile din satul buzoian Puieştii de Jos. Până în luna aprilie, el supravieţuia din pensia de 800 de lei a mamei sale. Moartea femeii de 90 de ani şi perspectiva de a pierde bruma de bani i-au luat minţile lui Ginel, astfel că a decis să ascundă cadavrul şi să mintă lumea din sat că bătrâna este în spital. 

„Pe 27 aprilie, dimineaţa, i-am dat mâncare, m-am dus la muncă, iar când am venit seara, am găsit-o moartă”, povesteşte individul pentru adevarul.ro. 

“Începusem să tremur şi nu mai realizam ce fac. Era cu capul pe pernă, pe partea dreaptă. Am spălat-o, după care am dus-o în braţe în spatele casei. Am pus haine, ca să nu stea pe pământul gol, am pus-o pe ea în acea groapă, iarăşi haine peste ea, apoi nişte plăci, ca să nu intre ploaia”, spune, senin, Stegaru. 

„Mă lua fiorul, iar noaptea nu dormeam mai mult de două-trei ore, fiindcă ştiam că este aici. Mai veneam din când în când, să mă asigur că nu scormonesc câinii. Mama era bolnavă, zăcea la pat şi nu prea mă întrebau vecinii sau poştăriţa de ea. Le spuneam că e bolnavă. Au mai venit şi nişte nepoţi, dar le-am zis că e în spital. Nu ştiu cât mai mergea minciuna. Acum îmi pare rău că am minţit”, adaugă bărbatul.


    Individul arată locul din grădină în care a săpat groapaFoto: Iulian Bunilă
Individul arată locul din grădină în care a săpat groapaFoto: Iulian Bunilă

Astfel, timp de aproape jumătate de an, fiul a păcălit poştăriţa din sat şi a ridicat pensia în numele mamei lui. Când au aflat despre oroarea din curtea lui Stegaru, vecinii au fost la un pas să-l linşeze. 


    Aceasta este casa în care locuieşte autorul faptei Foto: Iulian Bunilă
Aceasta este casa în care locuieşte autorul faptei Foto: Iulian Bunilă

„Este ca o crimă ceea ce a făcut omul ăsta. A stat cu femeia moartă la colţul casei, îngropată ca un câine. În vară, venea un miros, dar credeam că e de la porcii unui vecin de aici. Acum ajunsese numai oase”, răbufneşte vecinul lui Stegaru. Oamenilor din Puieştii de Jos, sat situat lângă Râmnicu Sărat, nu le vine să creadă că poate cineva recurge la o aşa faptă şi apoi să se comporte ca şi cum n-ar avea nimic pe suflet. 

„Îl vedeam cum merge la cârciumă, era chiar vesel, venea cu sticla în mână. Cum o fi inima aia a lui! Îmi venea să plâng, când am aflat ce i-a făcut bătrânei, că a îngropat-o ca pe un animal, fără lumânare, cum şi-a bătut joc de ea”, oftează o săteancă.  

Cercetat pentru profanare de cadavre

Ancheta poliţiştilor a pornit de la sesizarea făcută de poştăriţa comunei Puieşti. Ginel i-a spus femeii că mama lui este la pat, bolnavă, iar când poştăriţa a cerut s-o vadă el a refuzat, sub pretextul că nu e curăţenie în casă şi că miroase urât. 

Pe cadavru n-au fost găsite urme vizibile de violenţă, ancheta fiind în curs de desfăşurare, cu individul în libertate.  Anchetatorii iau în calcul, deocamdată, ipoteza morţii naturale a bătrânei. În acest moment, cercetarea penală este doar pentru profanare de cadavre şi fals în înscrisuri oficiale. După necropsie se va stabili dacă bărbatul de 51 de ani devine suspect şi de omor.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net