UPDATE: Muncitor străin, bătut cu parul până la comă în Cluj. Doi nepalezi și doi români au fost implicați în incident

Ultima actualizare:

UPDATE: Noi informații despre agresiunea din Cluj unde un cetățean străin aflat în România pentru a munci a fost bătutu cu sălbăticie, iar acum se află în comă cu șanse minime de supraviețuire.
 Doi cetățeni din Nepal și doi din România au fost implicați în agresiunea care a avut loc săptămâna trecută pe o stradă din Cluj-Napoca, în urma căreia unul dintre cei doi străini a ajuns la spital, în stare critică.

Avocata agresorului arestat susține că acesta i-a atacat pe cetățenii nepalezi după ce aceștia le-ar fi hărțuit pe stradă pe sora și pe iubita sa, scrie News.ro.

„Conform primelor verificări, în noaptea de 26-27 august, cei doi bărbaţi, de 25, respectiv 30 de ani, se deplasau pe jos, în zonă, moment în care ar fi fost abordaţi de persoane necunoscute. Pe fondul unui conflict spontan, aceştia ar fi fost agresaţi, unul dintre ei ar fi fost lovit cu palma, iar celălalt cu un obiect contondent în zona capului”, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.

Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca a transmis că, la acest moment, „victima se află în comă, neexistând certitudinea supravieţuirii acesteia”.


ȘTIRE INIȚIALĂ:


În aceeași zi cu incidentul din Capitală, în care un livrator asiatic a fost lovit cu pumnul de un tânăr de 20 de ani, la Cluj avea loc un alt caz de violență îndreptată împotriva unui cetățean străin venit la muncă în România. Un bărbat se află în comă, după ce a fost atacat și bătut cu o bucată de lemn până a rămas inert. Medicii sunt sceptici în privința șanselor sale de supraviețuire. Agresorul este un român care, după ce l-a lovit cu sălbăticie, l-a lăsat în stradă.

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Incidentul a avut loc în aceeași zi în care, în București, un livrator asiatic a fost lovit cu pumnul de un tânăr de 20 de ani, gest care a stârnit un val uriaș de indignare.

Atac brutal la Cluj: victima se află în comă

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a atacat cu brutalitate un cetățean străin, venit la muncă la Cluj, pe care l-a lovit cu sălbăticie o bucată de lemn în cap până l-a lăsat inconștient.

Victima a fost transportată la spital şi se află în comă.

Victima se află în prezent în comă, iar medicii sunt rezervați privind șansele de supraviețuire.

Incidentul a avut loc în aceeaşi zi în care, în Bucureşti, un cetăţean din Bangladesh, care lucra ca livrator, a fost agresat de un tânăr de 20 de ani.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au anunţat, luni, că un bărbat este cercetat pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

„În esenţă, în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că la data de 26.08.2025, în jurul orei 23.40, aflându-se în proximitatea trecerii la nivel cu calea fereată de pe strada Cantonului, i-a aplicat persoanei vătămate cetăţean străin, mai multe lovituri cu un obiect contondent, respectiv cu o bucată de lemn, la nivelul capului, spatelui şi a picioarelor, producându-i acesteia leziuni traumatice, pentru a căror vindecare sunt necesare 40-45 de zile de îngrjiri medical”, au afirmat procurorii, transmite News.ro

O persoană „extrem de agresivă”

Ei au cerut arestarea preventivă a agresorului, considerând că acesta reprezintă un pericol pentru ordinea publică.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au adăugat că bărbatul a dovedit prin modul de comitere a faptei că este o persoană extrem de agresivă.

„Totodată, inculpatul a lovit victima care se afla deja la pământ, fapt ce conferă faptei un grad de periculozitate extrem de mare şi-l califică pe inculpat ca fiind o persoană extrem de agresivă.

În plus, trebuie punctat şi faptul că inculpatul a acţionat într-o zonă ferită de ochii lumii, întunecată şi a lovit un cetăţean străin, aflat la muncă pe teritoriul României, după care l-a lăsat căzut, inconştient, fiindu-i indiferente urmările faptelor sale”, au mai precizat procurorii.

Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Cluj-Napoca, iar magistraţii au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Doi lucrători străini bătuți în aceeași zi

În aceeaşi zi, un cetăţean din Bangladesh care făcea livrări cu o bicicletă, în Bucureşti, a fost lovit de un tânăr de 20 de ani, care i-a cerut să se întoarcă în ţara lui, susţinând că este un ”invadator” şi filmând agresiunea.

Şi în aceasc caz, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cu scurt timp înaintea acestor violențe, deputatul AUR Dan Tanasă a postat pe Facebook un mesaj prin care îndemna românii să nu primească mâncarea livrată de cetățeni străini.

„Refuzaţi comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajaţi importul de muncitori necalificaţi din Asia şi Africa. Treziţi-vă!!!", arata mesajul lui Tanasă.

Poliţistul Marian Godină, cel care a făcut public ioncidentul din București, a anunţat că a făcut plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tanasă pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare.

Parlamentarul AUR Dan Tanasă a răspuns printr-o nouă postare valului de reacții, afirmând că violenţa stradală din Bucureşti şi din alte oraşe nu are nevoie de postările sale.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cafenea Sursa  Freepik com jpg
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net