Un ciobănaș de 15 ani a fost găsit mort într-o râpă

Ultima actualizare:

În judeţul Vâlcea, un adolescent şi-a găsit sfârşitul într-o râpă de pe traseul către stâna spre care plecase cu oile. Trupul său neînsufleţit a fost găsit la o zi după ce a fost dat dispărut, deşi lipsea de trei zile. Anchetatorii încearcă acum să elucideze toate pistele legate de misteriosul său deces.

Una dintre ipotezele luate în calcul a fost inclusiv cea legată de crimă, deşi, potrivit unor surse din anchetă, băiatul a murit din cauza inimii. În pandemie, Laurenţiu Panait (15 ani) s-a apucat de oierit ca să facă bănuţi de buzunar, fiindcă unchiul se angajase să-i dea 200 de lei pe lună, dacă duce oile la păscut.

Anchetatorii au descoperit că de fapt altul era motivul real pentru care băiatul se hotărâse să se facă cioban - îi căzuse cu tronc una dintre verişoare. Tot cu ocazia cercetărilor a mai circulat un zvon: o posibilă relaţie între băiat şi mătuşa sa, mama verişoarelor, care i-a făcut pe anchetatori să se gândească la o posibilă răzbunare din partea unchiului.

În cazul morţii suspecte a lui Laurenţiu Constantin Panait, de 15 ani, din Ocnele Mari, s-a deschis un dosar penal.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masina de spalat jpg
pisica bigstock jpg
recolta castraveti 1540x866 jpg
image png
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
image png
Intercontinental comunism FOTO Fototeca online a comunismului românesc 290/f.a.
elev roman campion mondial aritmetica 890x501 webp
image
image