Un metrou cu 2.000 de călători, la un pas să deraieze în București. Ce s-a întâmplat
Un tren de metrou cu 2.000 de călători la bord a fost la un pas deraieze, în urmă cu două săptămâni, în București. De vină a fost o defecţiune apărută la sistemul de direcţie, a declarat, luni, Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou, citat de Agerpres.
Dezvăluirea a fost făcută în contextul în care sindicaliștii de la Metrorex au ieșit în stradă, protestând în fața Guvernului și amenințând chiar cu declanșarea grevei generale."Un boghiu la un tren este, ca să explic mai bine, cum este direcţia la maşină, este ca şi cum ai pierde direcţia unei maşini. Trenul ar fi putut deraia, ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat. Riscurile sunt mari, pentru că mediul este închis. Erau în acel moment circa 2.000 de călători, pentru că era oră de vârf, riscau să-şi piardă viaţa acolo. Este un eveniment pe care îl semnalăm, pentru că este fără precedent în metroul bucureştean, timp de 39 de ani", a spus Rădoi.El a adăugat că acest lucru s-a întâmplat acum două săptămâni, iar, în urmă cu trei săptămâni, a avut loc un incident similar, însă la un tren care era în curs de a se retrage şi nu circula cu călători."A fost o defecţiune la o piesă numită bieletă", a susţinut Rădoi, arătând jurnaliştilor mai multe planşe cu echipamente erodate.Întrebat de ce există riscul acestor accidente, el a răspuns: "Pentru că acei oameni care fac licitaţiile pentru trenuri, care fac recepţia trenurilor şi trebuie să fie atenţi la tot din punct de vedere tehnic, sunt interesaţi de ei, nu de metrou, nu de români şi România. Nu ţin cont de faptul că este o unitate subvenţionată şi că sunt banii românilor acolo. Ei pun, din punctul meu de vedere, carul înaintea boilor, interesul lor, nu interesul României şi al responsabilităţii pe care o au".Rădoi a mai spus că, după 17 octombrie, când expiră contractul colectiv de muncă, sindicatele nu exclud declanşarea grevei generale, dacă solicitările lor nu sunt rezolvate până atunci.Metrorex transportă circa 700.000 de călători pe zi.Aproximativ 300 de salariaţi ai Metrorex au pichetetat Palatul Victoria între orele 12:00 şi 14:00, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de la metrou. Protestele vor continua marţi, 28 august, între orele 12:00 - 14:00, în faţa Guvernului României.