Un mort și doi răniți după ce un apartament a luat foc în Constanța

Un mort și doi răniți după ce un apartament a luat foc în Constanța

Ultima actualizare:

    Pompierii au stins incendiul în circa două ore
Pompierii au stins incendiul în circa două ore

O femeie a murit, iar doi bărbați au fost răniți, după ce un incendiu a cuprins apartamentul unuia dintre ei, în noaptea de marţi spre miercuri, scrie Mediafax.

Pompierii au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, în jurul orei 02.00, la un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Soveja, din Constanța, în care locuia un bărbat de 65 de ani. Acesta a reușit să iasă din locuință, dar a suferit arsuri pe faţă şi pe căile aeriene.

La fața locului, s-au deplasat mai multe autospeciale ale pompierilor care i-au evacuat pe locatarii din apartamentele învecinate.

Fumul degajat de incendiu s-a acumulat însă în apartamentul de deasupra, intoxicându-i pe cei doi bătrâni care îl ocupau. Când au ajuns în locuință, pompierii l-au scos pe bărbat afară, dar pe soția acestuia au găsit-o prăbușită în baie, fără cunoștință. Medicii de la Ambulanţă au încercat s-o resusciteze, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Cei doi bărbați răniți au fost transportați la spital, iar cel al cărui apartament a luat foc a fost transferat la București.

Pompierii au reușit să stingă focul după aproximativ două ore de intervenție, apartamentul fiind distrus aproape în totalitate. Ei urmează acum să stabilească de la ce a pornit focul, una dintre ipoteze fiind o lumânare sau candelă lăsată aprinsă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
nume de copii (1) jpg
AVRAM IOSIF LAURENȚIU png
donald Johnson texas jpg
Prognoza vreme FOTO Shutterstock jpg
gheorghe dincă si sotia lui, elena jpg
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
Fum Sintesti captura video FB Asociatia civica Iar miroase png
rosii freepik1 jpeg
image
image