Un sat întreg a venit la tribunal ca să-i apere pe tinerii acuzaţi de viol

Ultima actualizare:

    "Noi vrem libertate pentru băieţi", anunţă Ramona Simona Ana, mama fetei agresateFoto: "Adevărul"
"Noi vrem libertate pentru băieţi", anunţă Ramona Simona Ana, mama fetei agresateFoto: "Adevărul"

Scene incredibile la Târgovişte! Zeci de săteni din Drăgăeşti – Pământeni au sosit joi la Tribunalul Dâmboviţa pentru a fi alături de cei şapte tineri acuzaţi că au sechestrat şi că au violat recent o fată de 16 ani din localitate. Întreg satul, în frunte cu mama puştoaicei, îi consideră nevinovaţi pe băieţii arestaţi pentru 30 de zile!

“Îi susţinem pe aceşti tineri”, spune, la unison, comunitatea de romi din satul dâmboviţean Drăgăeşti – Pământeni. Localnicii au fost prezenţi joi la Târgovişte, în faţa Tribunalului Dâmboviţa, pentru a le arăta magistraţilor că îi sprijină pe cei şapte băieţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani, acuzaţi de viol. Aceştia au declarat că fata le-a făcut ochi dulci şi că s-a culcat cu toţi de bună voie. Mai mult, le-ar fi cerut bani pentru a întreţine relaţii sexuale şi, pentru că nu a primit nici un leu, a făcut denunţul.Localnicii sunt convinşi că fata le-a întins o capcană tinerilor şi că ea a profitat de ei. Acest scenariu e susţinut inclusiv de mama fetei, prezentă şi ea la tribunal. 

„Sunt nevinovaţi. De la 12 ani, fata se culca cu cine apuca, mă bătea, pleca de acasă. Inclusiv în pod la mine se culca cu băieţii”, spune Ramona Simona Ana, mama victimei, pentru adevarul.ro. “Am măritat-o de trei ori, dar nu se culca cu bărbatul, ci cu vecinii. Făcea o grămadă de bani din prostituţie. De la 12 ani au început necazurile cu ea. Noi vrem libertate pentru băieţi”, a adăugat femeia.Corina Rădulescu, o săteancă din Drăgăeşti, a completat: „De mică a plecat de-acasă, iar mama ei a dat-o la Protecţia Copilului pentru a o disciplina. Fata s-a culcat şi pentru mâncare. Se ducea pe gârlă vara trecută, era coadă la ea. Tot tineretul era pe gârlă”.

Sătenii din Drăgăeşti, în faţa Tribunalului Dâmboviţa
Sătenii din Drăgăeşti, în faţa Tribunalului Dâmboviţa

Un alt localnic, Decebal Gociu, o pune la zid pe puştoaica de 16 ani: “Cu o zi înainte să se întâmple, am informaţii că s-a culcat cu 30 de inşi într-o noapte. Nu conta la ea că e tânăr sau bătrân, conta cine dădea bani. Nu aş fi avut nimic cu ea, pentru că îi sunt unchi, dar nu conta că faci sex cu ea, ci făcea pentru că îi plăcea. Tot satul a venit aici”.   

O femeie din localitate a povestit că o vedea pe fată cu teancuri de bani făcuţi din prostituţie. “Chiar dacă e minoră, ea i-a provocat. Pe toţi copiii i-a învăţat la prostii. Acum a cerut sute de milioane de lei ca să îşi retragă plângerea”, afirmă aceasta.

Ultima oră

Magistraţii de la Tribunalul Dâmboviţa au decis ca Dogănoiu Silviu Elisei, Stoica Daniel, Văduva Isahar, Cârstea Iosif Ionatan, Petrache Vicenţiu, Răduţă Ionuţ Ciprian şi Dogănoiu Eric Lucian, cei şapte tineri acuzaţi de viol, vor rămâne în spatele gratiilor.

Vezi articolul complet şi video pe adevarul.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin georgescu jpg
image png
Cristian și Vlad Popescu Piedone au votat. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
gigi becali facebook jpg
alegeri  png
iohannis 2 jpg
jewels 1090711 1280 jpg
inmormantare masina india jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net