Unii au noroc cu carul! A câştigat 80.000 de euro la păcănele şi azi îşi ridică banii

Unii au noroc cu carul! A câştigat 80.000 de euro la păcănele şi azi îşi ridică banii

Ultima actualizare:

Alex a intrat sâmbătă, 6 iulie, într-o agenţie din cartierul bucureştean Drumul Taberei cu 100 de lei şi a ieşit cu 80.000 de euro. Pentru a ajunge la acest premiu, temerarul a avut norocul să-i dea aparatul o tragere specială, în cadrul căreia a câştigat premiul cel mare.

Norocosul câştigător al Mega Jackpot-ului în valoare de 80.000 de euro lucrează în domeniul auditului financiar şi nici măcar nu îndrăznea să viseze la marele premiu.

“Joc din când în când la acest aparat şi de fiecare dată am vizat premiile mai mici. Nici în visele mele cele mai frumoase nu am crezut că pot lua chiar Mega Jackpot-ul. Când am văzut cei cinci King Kong pe ecran am zis că sigur am halucinaţii”, a mărturisit emoţionat norocosul câştigător, scrie rtv.net.  Tânărul bucureştean spune că din bani îşi va lua o casă, iar restul îi va investi cu cap.

Cel mai mare premiu Mega Jackpot a fost câştigat în august 2011, iar valoarea acestuia s-a ridicat la peste 200.000 de euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
image
image